loading…

Polițiștii din Tulcea au demarat o anchetă, după ce un copil de 9 luni a ajuns în stare gravă, vineri seara, la Spitalul din Constanța, fiind scăpat de mama sa de la fereastra apartamentului situat la etajul al doilea al unui bloc din Tulcea.

Bebelușul de 9 luni a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Județean din Constanța, după ce mama lui l-a scăpat din brațe de la fereastra apartamentului în care locuiesc, situat la etajul al doilea dintr-un bloc din municipiul Tulcea, scrie Mediafax.

Potrivit cadrelor medicale, băiețelul a fost dus conștient la Spitalul din Constanța și urmează să fie supus mai multor investigații pentru a stabili cu exactitate ce leziuni a suferit.

Polițiștii din Tulcea au deschis o anchetă și spun că, potrivit primelor informații, mama copilului a ieșit cu micuțul în balcon, iar acesta s-a agitat și femeia l-a scăpat din brațe.

Oamenii legii urmează să stabilească în ce măsură mama se face vinovată de ceea ce i s-a întâmplat minorului.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/ancheta-la-tulcea-dupa-ce-o-femeie-si-a-scapat-copilul-de-9-luni-pe-geam-de-la-etajul-doi-36387.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/ancheta-la-tulcea-dupa-ce-o-femeie-si-a-scapat-copilul-de-9-luni-pe-geam-de-la-etajul-doi-36387-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv