UPDATE 11.10. Laura Coruța Kovesi, în discurs de bilanț: ”În acestă luptă am avut cel mai import aliat: cetăţenii României. Pentru a avea o Românie mai puţin corpută trebuie să ne dorim în continuare acelaşi lucru. Eforturile sistemului de justiţie trebuie susţinute de stabilitatea cadrului legislativ. Am vazut cât de mult contează stabilitatea legislaţiei”

UPADTE 11.00. Klaus Iohannis a ajuns cu câteva minute înainte de ora 11.00, fiind așteptat pe treptele Cercului Militar din București de Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, dar și de șefa protocolului de la Cotroceni, frumoasa Delia Dinu (foto jos).

UPDATE. Șefa DNA a ajuns la Cercul Militar cu aproximativ o oră înaintea invitaților săi. A intrat rapid fără a oferi vreo declarație presei. Sunt zeci de SPP-iști la fața locului. Primirea invitaților o face Marius Iacob, procuror șef adjunct al DNA, practic mâna dreaptă a Codruței Kpvesi.


Anul trecut, DNA a prezentat bilanțul tot într-o zi de joi și s-a ținut la Cercul Militar Național. Atunci, la ședința de prezentare a activității, Laura Codruţa Kovesi a declarat că există sectoare în achiziţiile publice în care corupţia e generalizată şi a anunţat priorităţile pentru 2016. Pe atunci, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat călupta instituției împotriva corupției este foartă bună, în timp ce preşedintele Iohannis a anunţat că “lupta anti-corupţie trebuie să continue cu motoarele turate la maximum”.

Șefa DNA susținea atunci:

“Au fost trimişi în judecată peste 1.250 de inculpaţi pentru fapte de corupţie la nivel înalt şi mediu. Au fost trimişi în judecată de 5 ori mai mulţi miniştri şi parlamentari decât în 2013: 1 prim ministru, 5 miniştri, 16 deputaţi şi 5 senatori. Este cel mai mare număr de demnitari investigaţi de DNA într-un an. Am instituit măsuri asiguratorii de aproape jumătate de miliard de euro.

Sunt cele mai impresionante cifre de la înfiinţarea DNA. Evoluţiile pozitive ne dau imaginea unei instituţii care funcţionează pro-activ, eficient, ferm şi curajos”.


DOUĂ ȘTIRI FALSE despre Klaus IOHANNIS și Laura Codruța KOVESI. Președintele României nu este PENAL, iar șefa DNA nu a semnat un protocol cu SRI! POLITICĂ FĂRĂ DELICATEȚURI de Dan Andronic

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/delia-dinu1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/delia-dinu1-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
UPDATE 11.10. Laura Coruța Kovesi, în discurs de bilanț: ”În acestă luptă am avut cel mai import aliat: cetăţenii României. Pentru a avea o Românie mai puţin corpută trebuie să ne dorim în continuare acelaşi lucru. Eforturile sistemului de justiţie trebuie susţinute de stabilitatea cadrului legislativ. Am vazut cât...

Preluat de la EVZ