Totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Ostrov, atunci când Marian Cruceru, aflat la volanul unui Audi A6, a fost oprit de poliţişti, la un control de rutină. În loc să încetinească, bărbatul a călcat acceleraţia, iar oamenii legii au pornit în urmărirea acestuia. În scurt timp, el a fost tras pe dreapta. 

Observând că miroase a alcool, unul dintre agenţi a cerut verificarea şoferului cu aparatul alcooltest. Întrucât conducătorul auto a refuzat, oamenii legii au încercat să-l conducă la spital, pentru prelevarea de probe biologice. În acel moment, Marian Cruceru a intrat în maşină sub pretextul că îşi caută documentele şi a apăsat pedala de acceleraţie, călcând un poliţist peste picior. 

Oamenii legii au încercat să-l oprească şi şi-au folosit inclusiv armamentul din dotare. Agentul călcat a necesitat 3 zile de îngrijiri medicale. Marian Cruceru a fost depistat a doua zi şi dus la sediul Poliţiei pentru audieri. 

După ce procurorul de caz din cadrul parchetului Medgidia a fost informat, bărbatul a putut pleca liber, pentru că deocamdată nu s-a luat nicio măsură. Mai mult decât atât, aceleaşi surse din cadrul Poliţiei precizează că există date şi indicii că bărbatul îşi construieşte apărarea şi că ar vrea să-l acuze pe poliţistul pe care l-a călcat de tentativă de omor, pentru că a folosit armamentul din dotare. 
 

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Ostrov, atunci când Marian Cruceru, aflat la volanul unui Audi A6, a fost oprit de poliţişti, la un control de rutină. În loc să încetinească, bărbatul a călcat acceleraţia, iar oamenii legii au pornit în urmărirea acestuia. În...

Preluat de la EVZ