Particule radioactive suspecte, iod 131, care nu se găsesc în mod normal în natură, au fost descoperite în Europa, relatează The Independent, citat de News.ro. Deocamdată nu se știe clar de unde provine substanţa, dar una dintre teoriile vehiculate este că Rusia a efectuat un test nuclear secret. O altă ipoteză speculează că particulele provin de la o companie farmaceutică. Este posibil și ca scurgerea să fi avut originea în apropiere de estul Europei.

În ianuarie, particulele radioactive de Iod 131 au fost descoperite, în cantitate mică, în nordul Norvegiei, iar de atunci, se deplasează, treptat, în restul Europei. Autorităţile au anunţat că au detectat substanţa abia recent, scrie cotidianul britanic.

Substanţa este găsită, de obicei, alături de alte materiale radioactive, ceea ce nu a fost cazul şi de această data. Iar faptul că a fost detectată o cantitate semnificativă înseamnă că un incident s-a produs recent.

Statele Unite au trimis avioane specializate pentru a survola Europa şi a izola norul radioactiv – însă fără succes, deocamdată.

Adepţii teoriei conspiraţiei susţin că, deoarece a fost detectat prima dată în nordul Norvegiei, este posibil ca Rusia să fi făcut un test nuclear secret în zonă. O altă variantă este că scurgerea a provenit de la o companie farmaceutică care nu a anunţat incidentul autorităţilor.

Faptul că particulele sunt purtate de vânt îngreunează găsirea sursei, care este posibil să fi fost undeva aproape de estul Europei, potrivit The Independent.

Cantitatea detectată deocamdată nu prezintă pericolele pentru sănătatea umană, a dat asigurări Institutul de Radioprotecţie şi Securitate Nucleară (IRSN) din Franţa.

Iodul 131 este asociat cu bombele atomice şi a fost găsit în toată lumea după testarea acestui tip de arme, precum şi după accidentele de la centralele nucleare Cernobîl şi Fukushima.

De asemenea, izolat în laborator, se foloseşte la tratarea unor forme de cancer şi altor boli.

rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Particule radioactive suspecte, iod 131, care nu se găsesc în mod normal în natură, au fost descoperite în Europa, relatează The Independent, citat de News.ro. Deocamdată nu se știe clar de unde provine substanţa, dar una dintre teoriile vehiculate este că Rusia a efectuat un test nuclear secret. O altă...

Preluat de la EVZ