Ieri edilii au trecut ceasul floral din centrul Timișoarei din patrimonial sociețății Consiliului Local, Horticultura, în cel al municipalității.

Cu bani de la primărie urmează să se facă o expertiză, pentru a stabili gradul de degradare al ceasului, apoi se va face un proiect, urmând să fie alocați bani pentru reabilitare.

„Horticultura nu se putea ocupa de el, nu are nici bani”, a declarat viceprimarul Dan Diaconu presei locale. Un consilier local liberal, Simion Moșiu, propune ca în momentul replantării să se țină cont de orele la care își deschid corolele anumite flori, după cum a citit el într-o revistă suedeză: „La ora 5 dimineața își deschid florile dovleacul și macul, la ora 6 – păpădia, cicoarea și susaiul, la ora 7 – podbalul și luceafărul, la ora 8 – calea calului, la ora 10 – măcrișul iepurelui, între orele 11 și 12 – plămânărica și laurul. Apoi urmează florile de amiază: la ora 13 – zorelele, la ora 16 – barba împăratului, pe la orele 17- 18 – primula, la ora 19 – opaița, la ora 20 – regina nopții. Și tot în jur de ora 20 se poate observa un maxim de parfum al mușcatelor. Iar la ora 21 este o plantă care se numește Silene nutans”.

Ceasul floral de la Timișoara a fost construit în an ii 70. În interiorul lui a funcționat mai întâi o cofetărie, apoi un bar, iar de ani buni spațiul a devenit un simplu depozit.

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Ieri edilii au trecut ceasul floral din centrul Timișoarei din patrimonial sociețății Consiliului Local, Horticultura, în cel al municipalității.Cu bani de la primărie urmează să se facă o expertiză, pentru a stabili gradul de degradare al ceasului, apoi se va face un proiect, urmând să fie alocați bani pentru...

Preluat de la EVZ