Interviul a avut loc pe e-mail şi s-a derulat într-un timp îndelungat, acesta susţine că nu familia sa este responsabilă pentru falimentul unei foste campioane a României, ci Marius Stan, fost preşedinte al clubului şi fost primar al oraşului Galaţi.

Fiul lui Adamescu pretinde că insolvenţa a fost provocată de o inspecţie a Finanţelor Publice, care a recalculat impozitele, „rezultând o datorie imposibil de plătit”. 

Potrivit lui Adamescu, cele peste 20 de milioane de euro încasate de Oţelul după câştigarea titlului, au fost “sparte” rapid de Stan cu tot felul de contracte discutabile.

“Toate aceste sume au fost cheltuite rapid de vechea conducere a Fotbal Club Oţelul, respectiv de fostul manager Marius Stan, pe contracte exagerate din punctul de vedere al costurilor, semnate cu furnizori dubioşi aduşi de către acelaşi Marius Stan. Hai sa vedem cifrele! Pe cantonamentele organizate în afara ţării, Stan şi ai lui au plătit sute de mii de euro.Taxa pentru folosirea terenului de sport: anual 200.000 euro se plateau către Arcelor Mittal – proprietarul terenului, costurile zilnice cu mesele şi echipamentul asigurate nu numai sportivilor, ci şi celor 400 de juniori înscrişi la FCO. Desigur, plus taxele către ANAF”, spune Alexander Adamescu

Acesta mai spune şi că familia sa nu a preluat Oţelul cu 7 milioane de euro în conturi, aşa cum anunţase la vremea respectivă Marius Stan.

“În realitate, clubul era într-o situaţie disperată şi pe pierdere de câţiva ani, de aceea era şi de vânzare. În câteva luni urma să fie închis! Practic, din prima zi în care noul management a preluat clubul, a început să apeleze la finanţare pentru plata cheltuielilor operaţionale.”

Familia Adamescu a preluat Oţelul prin intermediul unei companii pe care o controla în toamna anului 2012.

În numai câteva luni, Oţelul intra în insolvenţă sub patronajul Adamestilor, iar după ceva timp a urmat falimentul. 

rootstireaActualitate/EsentialSport
Interviul a avut loc pe e-mail şi s-a derulat într-un timp îndelungat, acesta susţine că nu familia sa este responsabilă pentru falimentul unei foste campioane a României, ci Marius Stan, fost preşedinte al clubului şi fost primar al oraşului Galaţi.Fiul lui Adamescu pretinde că insolvenţa a fost provocată de...

Preluat de la EVZ