loading…

Două accidente grave au avut loc în această dimineață, în județul Alba. Un tânăr de 20 de ani a murit pe loc după ce a pierdut controlul volanului, iar o altă persoană a fost rănită în urma impactului dintre două autoturisme.

Accidentul în care tânărul de 20 de ani și-a pierdut viața a avut loc pe DN7, la km 447 + 600 m, pe raza localității Șibot. Tânărul era din Vințu de Jos și se deplasa pe direcția Sebeș-Orăștie. La un moment dat, din cauza că nu a adaptat viteza la condițiile de drum a pierdut controlul volanului, potrivit ziarulunirea.ro.

Se pare că tânărul de 20 de ani a obținut permisul de conducere în Spania, unde a locuit timp de 15 ani.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc tragedia.

Tot în județul Alba, în zona localității Sântimbru, o persoană a fost rănită în urma unui accident în care au fost implicate un autotren și un autobuz. Din acest motiv, traficul este îngreunat.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/accident-grav-un-tanar-de-20-de-ani-a-murit-pe-loc-foto-36271.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/accident-grav-un-tanar-de-20-de-ani-a-murit-pe-loc-foto-36271-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv