Pandurii Târgu Jiu și Concordia Chiajna s-au întâlnit, duminică, în etapa a 24-a a Ligii I, la Turnu Severin, iar oaspeții s-au impus cu scorul de 1-0, gol marcat de Raul Costin, în minutul 41.

Au fost 50, cu ziariști și oficiali

Meciul nu va rămâne în istoria campionatului intern prin nimic memorabil petrecut pe teren, ci datorită faptului că doar 19 spectatori au plătit pentru a fi în tribunele arenei din Severin.

Practic, numărul fotbaliștilor din teren – 22 – era mai mare decât cel al oamenilor care au fost dispuși să asiste la întâlnirea dintre cele două grupări aflate în a doua jumătate a clasamentului.

E drept, cu chiu, cu vai, cu tot cu reprezentanții massmedia și oficiali, bilanțul a înregistrat aproximativ 50 de spectatori. Faptul este fără precedent în istoria fotbalului românesc, luând în considerare chiar și perioada post-revoluționară , atunci când a existat și alternativa meciurilor televizate.

„O să fie jale”

În acest sezon se înregistrează cele mai mici cote de audiență din Liga I, atât pe stadioane cât și în fața televizoarelor.

„O să vedeți că la următoarea licitație pentru drepturile TV, prețul va scădea dramatic. Și multe echipe depind de banii ăștia. O să fie jale. Televiziunile nu vor mai da atât de mulți bani”, a avertizat Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Dezinteresul pentru meciul Pandurii – Chiajna a reușit să-l pună în umbră chiar și pe cel din runda precedentă, înregistrat la întâlnirea dintre ASA Târgu Mureș și ACS Poli Timișoara, vizionată de 71 de spectatori.

Echipa subzistă, dar va avea stadion nou

Altfel, Pandurii face parte din grupul echipelor afectate grav de problemele financiare. Toate vedetele gorjenilor au plecat în această iarnă, din cauza reducerii cheltuielilor și fixarea unui plafon salarial de 1.000 de euro.

Chiar și antrenorul Petre Grigoraș a plecat și și-a dat fostul club în judecată. În acest an, formația Pandurii se va muta pe noua arenă din Târgu Jiu, care a costat aproximativ 20 de milioane de euro

rootstireaActualitate/EsentialFotbal intern
Pandurii Târgu Jiu și Concordia Chiajna s-au întâlnit, duminică, în etapa a 24-a a Ligii I, la Turnu Severin, iar oaspeții s-au impus cu scorul de 1-0, gol marcat de Raul Costin, în minutul 41.Au fost 50, cu ziariști și oficiali Meciul nu va rămâne în istoria campionatului intern...

Preluat de la EVZ