UPDATE: Totuși, presa din Anglia este de părere că fapta lui lui Shaw ar fi fost premeditată, fiind vorba despre un pariu. Meciul a fost sponsorizat de Sun Bets, iar în ziua meciului această casă de pariuri a oferit o cotă de 8-1 că Shaw va mânca o plăcintă în timpul meciului. 

…………………….

După măcelul din Liga Campionilor, 1-5, cu Bayern Munchen, Arsenal a câștigat, aseară, partida disputată în deplasare, cu Sutton United, scor 2-0, în Cupa Angliei. „Tunarii” s-a impus, în final, după reușitele lui Lucas Perez (min.26) şi Walcott (min.55), dar ce s-a întâmplat cu opt minute înaintea sfârșitului partidei se poate considera faza lunii în fotbal. În vârstă de 45 de ani, portarul Wayne Shaw a fost surprins de camerele de luat vederi în timp ce se delecta cu o plăcintă! Cei drept, gestul nu poate fi de condamnat, deoarece Sutton United este o fromație de amatori, din liga a cincea.

„Eroul” serii a avut mai multe sarcini la clubul din sudul Londrei, înaintea startului meciului de aseară, cu Arsenal. Potrivit presei engleze, goalkeeperul tundea gazonul de pe stadion, la ora 14 (ora locală), la ora 16 aspira în dreptul băncilor de rezerve, după care a petrecut într-un bar, iar în timpul jocului a servit o binemeritată plăcintă.

Altfel, Arsenal Londra va evolua în „sferturile” Cupei Angliei cu Lincoln City, liderul la zi din liga a cincea. 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/portar2-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/portar2-2-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialFotbal extern
UPDATE: Totuși, presa din Anglia este de părere că fapta lui lui Shaw ar fi fost premeditată, fiind vorba despre un pariu. Meciul a fost sponsorizat de Sun Bets, iar în ziua meciului această casă de pariuri a oferit o cotă de 8-1 că Shaw va mânca o plăcintă în timpul...

Preluat de la EVZ