Denunțurile a doi foști ofițeri ai Serviciului Român de Informații (SRI) arată încrengătura de tip mafiot care duce până la vârful ierarhiei instituțiilor statului. Fostul șef al sectorului contraspionaj din cadrul SRI Prahova, colonelul Florin Gulianu, alături de maiorul Daniel Florea, fost șef al biroului securitate internă, de la aceeași unitate, susțin că au informat despre încălcări ale legii săvârșite atât de procurorul Mircea Negulescu, cât și de personaje „cu greutate”, precum Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, Mircea Cosma, fostul șef al Consiliului Județean Prahova, dar și de fostul șef al SRI Prahova, colonelul Constantin Marin.


FOTO: Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, este acuzat că și-a dezinformat șeful și a acoperit ilegalități



Negulescu, pe „lista neagră” a magistraților

Peste toate aceste acuzații grave, DNA a pus „batista pe țambal” și a clasat, în anul 2014, fapte care puteau preveni acte de corupție, de abuz în serviciu sau alte ilegalități care ies, acum, la iveală. Sesizările transmise în anii 2014 și 2015, atât de cei doi ofițeri, precum și de alți lucrători ai SRI, precum coloneii Ion Dedu și Adrian Radu, au fost trimise conducerii SRI, Comisiei parlamentare de control al activității și DNA. Au fost prezentate fapte care arată „amploarea corupției în SRI, cu inserție ofițeri conspirați /deplin conspirați, cunoscută și tolerată de conducerea Serviciului”. De asemenea, foștii ofițeri Serviciului secret arătau „conexiunile faptelor si făptuitorilor cu numeroși magistrați prahoveni, precum Liviu Tudose – fost prim procuror al Curții de Apel Ploiești, Roxana Tudose – vicepreședinte al Curții de Apel Ploiești, Elisabeta Urlățeanu, Glorentin Teișanu – judecători și Mircea Negulescu – procuror.

Coldea l-a dezinformat pe directorul SRI

Așa cum reiese dintr-un document al DNA, intrat în posesia Evenimentul zilei, mai precis ordonanța de clasare a faptelor denunțate de colonelul Florin Gulianu, ofițerul îi acuză de fapte grave pe Florian Coldea, pe colonelul Constantin Marin și pe alți nouă ofițeri. Fostul prim adjunct al directorului SRI este acuzat de uzurparea funcției, deoarece, așa cum reiese din document, „acesta a dat ordine în locul directorului SRI, a dispus măsuri prin ordine rezolutive, a luat hotărâri singur, a blocat documentele la nivelul său și, în final, formal. Atunci când actele administrative trebuiau emise la nivelul directorului, i le-a prezentat acestuia în mapă, la semnat, asigurându-l, probabil, că totul este în regulă (temeinic, legal, procedural), dezinformându-l cu privire la adevărata situație de fapt și de drept”. Concret, Florian Coldea i-ar fi luat apărarea fostului șef al SRI Prahova și ar fi acoperit abuzurile acestuia, preferând să îi dea afară din SRI pe ofițerii care semnalaseră cazuri de corupție.


FOTO: Fostul ofițer SRI,Adrian Radu, a sesizat, de mai multe ori, abuzuri comise de ofițeri din conducerea serviciului secret 



Angajați, plătiți pentru „misiuni de excepție” la vila șefului

Fostul ofițer de contraspionaj Florin Gulianu arată în denunțul transmis DNA că fostul său șef de la SRI Prahova, Constantin Marin – mutat, în iulie 2014, la SRI Dâmbovița – a primit gratuit, în anul 2009, cherestea și alt material lemnos de la SC Prunus SRL Plopeni, firmă care se afla în atenția SRI pentru acțiuni ce periclitau siguranța națională.

De asemenea, se arată în ordonanță, colonelul Gulianu susține că, începând cu luna octombrie 2001, Constantin Marin a derulat o serie de afaceri imobiliare ilegale, împreună cu Denis Mihai, cunoscut drept „Pictorul”, folosindu-se de relațiile și funcția sa. În denunțul lui Gulianu se mai arată că, în anul 2008, Constantin Marin, împreună cu soția acestuia, Eugenia Marin, director adjunct al Penitenciarului Ploiești,au achiziționat de la SC Neoserv Ploiești, dealer auto KIA, trei autoturisme, achitând prețul doar pentru două, iar începând cu anul 2010, abuzând de funcția sa, colonelul ar fi folosit angajați civili, dar și mașini ale SRI, pentru efectuarea unor construcții, amenajare de clădiri și curți interioare. Drept recompensă, subordonații colonelului Marin au beneficiat de majorări ale soldei lunare pentru „misiuni și rezultate de excepție”.

Deputatul Eparu a încercat să-l mituiască

În denunțul său, fostul colonel de la Contraspionaj arată că, în timpul anchetei DNA, a fost abordat, pe 29 august 2014, de către fostul deputat Ion Eparu (foto), trecut de la PSD la PRU, care i-ar fi oferit suma de 3.000 de lei pe lună pentru a-și retrage plângerea penală și pentru a-și retrage acțiunea în instanță, împotriva fostului său șef de la SRI. Din acest motiv, prin decizie a procurorului militar al DNA, generalul Ion Alexandru, cauza a fost disjunsă și a fost sesizat Parchetul General pentru cercetarea faptei de influențare a declarației.



Omul-cheie dintre SRI și DNA

În toată această încrengătură, Evenimentul zilei crede că a descoperit omulcheie care face legătura între abuzurile din SRI și cele din DNA. Este vorba despre Ion Tudose, patron al firmei Prunus SRL. Acesta este personajul despre care ofițerul de contraspionaj Florin Gulianu susține, în plângerea adresată procurorilor DNA, că se afla în atenția SRI pentru acțiuni ce periclitau siguranța națională. Cu toate acestea, șeful său a luat de la el cherestea și alt material lemons.

L-a denunțat pe primarul Ploieștiului

Ulterior, îl regăsim pe Tudose ca și denunțător în cazuri instrumentate de DNA Ploiești și chiar de procurorul Mircea Negulescu. Este vorba despre dosarul în care a fost arestat și trimis în judecată primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, despre care anchetatorii DNA susțin că a primit șpagă de la firma lui Tudose, Prunus Forest SRL Plopeni, 7.400 de tocătoare din lemn pentru a le împărți în campania electorală, dar i-ar fi și efectuat diferite lucrări la casa personală, în valoare de 20.000 de lei. Iulian Bădescu ar fi fost arestat de judecătorul Dinu, la cererea procurorului Negulescu, în baza denunţului formulat de Iulian Tănase, finul edilului.


FOTO: Ion Tudose



Un alt dosar în care Ion Tudose este denunțător iar Mircea Negulescu-martor este cel în care DNA îl cercetează pe Sebastian Ghiță, fostul deputat, dat în urmărire internațională, și în care sunt judecați foștii săi colegi, procurorii Liviu Tudose și Aurelian Mihăilă, fostul șef al IPJ Prahova, Viorel Dosaru și fostul șef al DGA Prahova Constantin Ispas. În acest dosar, fostul șef de la Crimă Organizată Prahova, Emanuel Saghel, este acuzat că, între anii 2011 și 2014, i-ar fi cerut lui Ion Tudose comisioane în bani și bunuri precum parchet, plintă, precum și servicii de debitare a cantității de 3-4 metri cubi bușteni, de transport al acestui material lemnos, de recondiționare, de rindeluit și de lăcuit a unor piese de mobilier, pentru a o determina pe o colegă, ofițer în cadrul IPJ Prahova Serviciul Economic, să soluționeze un dosar în urma căruia patronul de la Prunus SRL avea de recuperat o sumă mare de bani.

Șeful SRI, partener de afaceri cu un proxenet

Despre afacerile nebuloase ale fostului șef al SRI Prahova, Constantin Marin, în denunțurile celor doi ofițeri SRI se arată că Dragoș Marius Geană, un deținut de la Penitenciarul Ploiești – acolo unde era director adjunct soția lui Marin, a sesizat, în anul 2011, fapte de corupție – luare de mită și trafic de influență comise de ofițerul aflat la comanda Direcției Județene de Informații Prahova.

Teren de la Mircea Cosma

Audiat în anul 2014, atunci când fostul colonel de la contrainformații, Florin Gulianu și maiorul Daniel Florea au depus denunțurile, Geană a mărturisit cum a aflat de la nevasta șefului de la SRI Prahova că soțul ei a primit, la începutul anului 2000, mită un teren de 4.000 de metri pătrați, în Cartierul Albert, de la Mircea Cosma, fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, prin intermediul unui anume Claudiu Stroescu. Ulterior, pe terenul cu pricina, colonelul Constantin Marin a dezvoltat un proiect imobiliar, împreună cu omul de afaceri Mihai Denis, zis „Pictorul”, o vilă de tip duplex, finalizată doi ani mai târziu. Apoi, cei doi au derulat mai multe tranzacții imobiliare prin care a fost prejudiciat statul român, fie prin neplata taxelor și impozitelor către stat, fie prin subevaluarea imobilelor. În denunț se mai preciza că Marin ajuta anumite firme să obțină fonduri structurale de la Uniunea Europeană, la indicațiile lui Mircea Cosma. În timpul audierilor efectuate de procurorii militari ai DNA, Constantin Marin a declarat că a cumpărat terenul considerat mită cu 112.000 de lei, prin împrumuturi făcute de el, de soție și mama sa, din economiile familiei și dintr-un împrumut bancar de 6.000 de lei. Marin susține că i-a vândut, apoi, lui Denis Mihai 300 de metri pătrați de teren, în schimbul a 35.000 de euro. După aceea, colonelul a zis că s-a împrietenit cu Mihai „având afinități artistice comune”, au construit împreună duplexul pe care, apoi, l-au vândut. Despre acest caz, Gulianu a precizat că numai averea colonelului Constantin Marin (bunuri mobile și proprietăţi imobiliare) este estimată de specialiști în real estate la aproximativ un milion de euro. Ofițerul de la contraspionaj l-a acuzat pe fostul să șef de luare de mită, evaziune fiscală, abuz în serviciu, favorizarea infractorului și fals intelectual. Îl acuză de prejudicii mari în parteneriatul cu Denis Mihai. „Numai contractul fraudulos la obiectivul de investiţii reconstruire / reabilitare Spital orășenesc Sinaia fiind în valoare estimată de 33.890.223,13 lei plus TVA, iar evaziunea fiscală comisă de Mihai Denis și, parţial, col. Marin Constantin este stabilită de ANAF la 258.080 lei – reprezentând TVA datorat și sustras de la plata prin neînregistrarea de activităţi economice conform Codului Fiscal”, susținea, revoltat, ofițerul, în plângerea împotriva ordonanței de respingere dispusă de procurorul military al DNA.

Acuzat de evaziune fiscală

Despre prietenul colonelului Marin, colonelul de la Contraspionaj susține că Denis Mihai nu este un „om de afaceri”, așa cum reţine procurorul de caz, ci a fost proxenet, traficând tinere pe care le trimitea „la produs” în Austria, la începutul anilor 90, ulterior ocupându-se cu cămătăria. „A mai fost muncitor necalificat la Rafinăria „Vega” unde vopsea, pe exterior, instalaţiile tehnologice agăţat de chingi / funii ori căţărat pe schele, fiind poreclit, în derâdere, „Pictorul”.”, susține Gulianu. Mai grav, continuă acesta, a comis o evaziune fiscală în valoare de 258.080 lei. În perioada 2008 – decembrie 2012, Denis Mihai și soţia sa, Luiza, în unele cazuri împreună cu colonelul Constantin Marin, având în vedere asocierea lor în fapt la derularea unor afaceri imobiliare ilegale, de „samsari de vile și terenuri”, au întreprins activităţi economice, respectiv nouă tranzacţii imobiliare cu caracter de continuitate, fără a solicita înregistrarea în scopuri de TVA ulterior depășirii plafonului legal de scutire de la plata TVA. După momentul acestei depășiri, au efectuat vânzări de terenuri construibile și clădiri noi, operaţiuni taxabile din punct de vedere al TVA, fără să declare și să plătească TVA la bugetul de stat, pentru niciuna din aceste operaţiuni. Ofițerul a adăugat că Inspecţia Fiscală din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice a judeţului Prahova, în baza verificărilor fiscale efectuate asupra acestor activităţi derulate în acea perioadă, a consemnat rezultatele în Procesul-verbal nr. 763 din 11.02.2014 și a emis Decizia de Instituire a măsurilor asigurătorii din 13.02.2014, constatând existenţa pericolului că debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul / averea.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/04-05-coldea-nd.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/04-05-coldea-nd-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Denunțurile a doi foști ofițeri ai Serviciului Român de Informații (SRI) arată încrengătura de tip mafiot care duce până la vârful ierarhiei instituțiilor statului. Fostul șef al sectorului contraspionaj din cadrul SRI Prahova, colonelul Florin Gulianu, alături de maiorul Daniel Florea, fost șef al biroului securitate internă, de la...

Preluat de la EVZ