De câteva zile locuitorii din nordul Bucureștiului nu mai pot să iasă din cartierul lor rezidențial, Greenfield, decât pe un singur drum după ce dezvoltatorul a pierdut un proces cu statul cu privire la drumul forestier pe care locuitorii îl foloseau de 10 ani.

Pentru că, cel mai probabil, în cartierul rezidenţial din nordul Bucureştiului stau mulţi oameni influenţi, minune! Primăria Bucureşti, condusă de Gabriela Firea, s-a autosesizat prompt şi susţine că va rezolva problema.

Astfel, municipalitatea a anunţat că va organiza joi, 22 februarie, la ora 10.00, o întâlnire de lucru cu toți factorii implicați în problema drumului de acces în cartierul Greenfield Băneasa, în vederea găsirii unei soluții pentru deblocarea situației. Vor participa la întâlnire reprezentanți ai direcțiilor de specialitate din PMB, ai Primariei Sectorului 1, ai Romsilva și ai Gărzii Forestiere, precum și ai asociațiilor de locatari din zonă și ai ONG-urilor interesate de acest subiect.

Întrebarea care se pune este de ce Primăria nu a reacționat la fel de repede pentru a se preocupa și de o altă zonă în care se circulă terifiant. Iată ce scrie un locuitor din Domnești pe blogul său

“De ce nu se bagă primăria să rezolve și problema celor din Domnești, care stau la fel de mult timp să iasă din zona? Adică acolo există și proiecte, proiecte făcute de primărie, și nu se întâmplă nimic de zeci de ani, doar promisiuni.” 

La fel ca situaţia din zona Domneşti, şi în alte cartiere rezidenţiale din Bucureşti traficul este practic blocat de ani de zile, primăria nefăcând nici cel mai mic efort pentru a soluţiona problemele locuitorilor. Are Nordul drepturi mai multe decât Sudul Capitalei? Sau PMB prioritizează fluidizarea traficului funcție de influenţa locatarilor dintr-o zonă sau alta a Bucureștiului?  

rootstireaActualitate/EsentialSocial
De câteva zile locuitorii din nordul Bucureștiului nu mai pot să iasă din cartierul lor rezidențial, Greenfield, decât pe un singur drum după ce dezvoltatorul a pierdut un proces cu statul cu privire la drumul forestier pe care locuitorii îl foloseau de 10 ani.Pentru că, cel mai probabil, în...

Preluat de la EVZ