Ordonanţa 14 care abrogă Ordonanţa 13 privind Codurile penale a primit, luni, raport de adoptare în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor şi se va regăsi pe ordinea de zi a plenului de marţi.

Luni, s-a votat proiectul de Lege de respingere a OUG 13/2017 (ordonanță de urgență care producea mai multe modificări la codurile penale). OUG 13 a fost respinsă cu 100 voturi ”pentru”, nouă abţineri şi unul ”împotrivă”. 

Singurul senator care a susţinut ordonanța de urgență și a votat împotriva respingerii a fost Ecaterina Andronescu, potrivit Digi24.ro.

Alţi nouă senatori s-au abţinut. Iată despre cine este vorba: Ioan Simionca (ALDE), Rodica Covaciu (PMP), Gabi Ionaşcu (PMP), Valeriu Bădulescu (PMP), Cristian Lungu (PMP), Ioan Talpoş (PMP), Gheorghe Baciu (PMP), Traian Băsescu (PMP) şi Ştefan Mihu (PSD).

Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, a plecat din sală înainte de exprimarea votului, el afirmând că senatorii formaţiunii sale sunt liberi să voteze cum doresc.

Toţi parlamentarii PNL, USR şi UDMR prezenţi în sală au votat pentru respingerea OUG 13.

Fostul președinte Traian Băsescu, senator PMP, spune, într-o postare pe Facebook, că niciodată nu va lua parte la umilirea unei instituții din care face parte. Reacția acestuia vine după ce, luni, la propunerea senatorului Şerban Nicolae, OUG 13/ 2017, care fusese abrogată cu o săptămână înainte, a fost supusă unui vot de respingere. Vezi mai multe detalii AICI

Deputatul PMP, Robert Turcescu, a anunțat, într-o postare pe contul personal de Facebook, că va vota pentru respingerea OUG 13.

“Voi vota RESPINGEREA Ordonanței 13 atunci când ea va ajunge în plenul Camerei Deputaților! Sunt de acord că pot exista discuții și nuanțe legate de situația neobișnuită de a vota o ordonanțaă deja abrogată, dar acum vorbim despre un GEST POLITIC. Votul meu va fi un vot de blam dat Guvernului Grindeanu și majorității PSD-ALDE, dincolo de orice alte nuanțe sau interpretari”.

Citește și: OUG 13 și OUG 14, pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților

Cine a votat împotriva legii de respingere a ordonanței de urgență 13

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Ordonanţa 14 care abrogă Ordonanţa 13 privind Codurile penale a primit, luni, raport de adoptare în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor şi se va regăsi pe ordinea de zi a plenului de marţi.Luni, s-a votat proiectul de Lege de respingere a OUG 13/2017 (ordonanță de urgență care producea mai...

Preluat de la EVZ