loading…

Google și Microsoft s-au angajat luni să retrogradeze site-urile care publică conținut piratat în lista rezultatelor căutărilor, conform unui acord convenit în Marea Britanie.

Potrivit primului acord de acest timp care a avut loc vreodată, Google și Bing, motorul de căutare al Microsoft, vor coborî site-urile cu conținut piratat în rezultatele căutărilor din Marea Britanie. Acordul voluntar, referitor la un cod de practici, a fost convenit prin intermediul Biroului pentru Proprietate Intelectuală din Marea Britanie (IPO), care l-a numit ”de referință”, scrie romaniatv.net.

Operatorii motoarelor de căutare, mai ales Google, au intrat în conflict în ultima perioadă cu organizații care reprezintă deținătorii drepturilor de proprietate asupra conținutului, pentru rezolvarea problemelor legate de conținutul piratat. În trecut și YouTube, deținută de Google, a fost criticată de industria muzicală pentru nerespectarea drepturilor de copyright.

Consumatorii căută tot mai mult online muzică, filme, cărți electronice și alte tipuri de conținut. Este esențial ca acestora să li se prezinte linkuri către site-uri legitime, nu pirat“, a declarat Jo Johnson, ministru de stat în Marea Britanie pentru universități, știință, cercetare și inovație, într-o conferință de presă. La acord participă și British Phonographic Industry (BPI), care reprezintă industria muzicii înregistrate, și Motion Picture Association, care reprezintă industria filmului.

Atât Bing cât și Google permit deținătorilor de copyright din întreaga lume să solicite înlăturarea unui link din rezultatele căutărilor. În ultimele 12 luni, Google a eliminat 915 milioane de linkuri în urma unor astfel de cereri.

Bing a eliminat alte 91 de milioane de linkuri în perioada ianuarie-iunie 2016, potrivit unui raport al Microsoft.

Codul de practici a fost convenit pe 9 februarie și va intra imediat în vigoare. Acesta stabilește ținte pentru reducerea vizibilității conținutului piratat în rezultatele căutărilor, până la 1 iunie 2017.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/google-si-microsoft-vor-retrograda-in-rezultatele-cautarilor-site-urile-cu-continut-piratat-36218.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/google-si-microsoft-vor-retrograda-in-rezultatele-cautarilor-site-urile-cu-continut-piratat-36218-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv