Dezbaterile au durat mai mult de o oră, senatorii PMP s-au abținut de la vot, iar președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a decis să nu conducă ședința și a părăsit sala înainte de votul final, afirmând că senatorii ALDE să decidă singuri cum vor să voteze.

“Eu cred că atunci când eşti un fost preşedinte de stat ai obligaţia, inclusiv din plenul Senatului, să spui adevărul chiar dacă nu eşti specialist. Şi nu vorbesc despre vânt în pupă (…), acum vorbesc despre o decizie a CCR. Nu tot sistemul judiciar din România este în eroare şi numai dl Băsescu ştie care este adevărul. Situaţia este un pic invers, dar în general eu pledez pentru următorul lucru: când suntem, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, interesaţi direct sau indirect într-o reglementare, atunci mai bine nu ne spunem cuvântul şi îi lăsăm pe alţii să vorbească. Fac precizarea, aşa cum am făcut-o şi data trecută, din respect pentru lege şi pentru deciziile CCR: niciun cuvânt din decizia CCR nu dezincriminează abuzul în serviciu, cum sugerează unii din această sală. Dovadă – toate hotărârile instanţelor de judecată din România după decizia CCR. S-au dat hotărâri de condamnare în continuare pe abuz de serviciu acolo unde aceste hotărâri veneau în conformitate cu decizia dată de CCR. Acolo unde nu era vorba de legislaţie principală, ci era vorba de hotărâri de Guvern sau de altă legislaţie secundară, acolo pe bună dreptate instanţele au decis achitarea”, a afirmat Alina Gorghiu, la dezbaterile din plenul Senatului pe tema OUG 13. 

În replică, Traian Băsescu a susţinut că ştie ce spune “când e vorba de Constituţie”. 

“Vă garantez, cunoscând procedeul, mentalitatea şi consecvenţa CCR, că la Curtea Constituţională foarte probabil se va spune, după 45 de zile, art. 297 nu mai era în vigoare. Este un avertisment. Sigur, putem face propagandă câtă vrem, putem face dispute câte vrem. Recunosc, sunt inginer, dar un inginer atât de bun, mult mai bun decât un jurist de Cameră de Comerţ. Vă asigur că ştiu ce spun când e vorba de Constituţie”, a afirmat preşedintele PMP. 

Traian Băsescu s-a folosit de dreptul la replică şi a făcut aluzie la trecutul Alinei Gorghiu, care a fost jurist la Camera de Comerţ a României. ”Aş vrea să fac o precizare fără a mă adresa doamnei Gorghiu. Constituţia nu este gestionată de domnul Vlasov de la Camera de comerţ (…) Recunosc că sunt inginer, dar un inginer mai bun decât un jurist de Cameră de comerţ”, i-a replicat Băsescu Alinei Gorghiu.

Alina Gorghiu  a luat și ea  din nou cuvântul spunând că nu-şi va irosi dreptul la replică ”pentru replici de doi lei”.

Plenul Senatului a adoptat luni, cu 110 voturi pentru, 9 abţineri şi un vot împotrivă, proiectul de lege de respingere a OUG 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/gorghiu.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/gorghiu-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Dezbaterile au durat mai mult de o oră, senatorii PMP s-au abținut de la vot, iar președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a decis să nu conducă ședința și a părăsit sala înainte de votul final, afirmând că senatorii ALDE să decidă singuri cum vor să voteze.'Eu cred că atunci...

Preluat de la EVZ