Numai că există un caz cu totul aparte. Şi care s-a petrecut în 2015, în mijlocul erei în care tehnologia este la orice pas şi, cel puţin teoretic, infracţiunile s-au redus semnificativ. 

Marea Britanie, Londra. Un weekend în care o parte a credincioşilor se pregătea de Paşte. Paradoxal cu pregătirile pe care oamenii obişnuiţi le făceau, un grup de pensionari decid să scape de rutină şi să dea lovitura. Iar rezultatul a fost uimitor: cel mai mare jaf din istoria Angliei! 

Mai multe persoane, cu vîrste cuprinse între 42 şi 76 de ani, plănuiseră trei ani de zile jaful. În acel weekend au decis să acţioneze. Au intrat în “Hatton Garden Safety Deposit”, din Londra, de unde au furat obiecte în valoare de multe milioane de lire. 14, mai exact. Milioane. Lire. 

Aceştia au furat 73 de cutii cu aur, bijuterii şi bani, însă povestea lor conţine elementele unui roman de succes. Chiar dacă au fost reţinuţi la scurt timp, nici în prezent nu s-a recuperat integral paguba. 

Brain Reader, bătrânul de 76 de ani la acea vreme care făcea parte din grup, a ajuns la locul jafului cu ajutorul regiei autonome de transport în comun a Londrei, la care are acces gratuit, fiind pensionar. Altfel spus, oricine, indiferent de aparenţa, poate ascunde o latură necunoscută. În acest caz, latura necunoscută a bătrânilor nu s-a rezumat doar la acest jaf, fiind, conform detectivului Craig Turner, „criminali de carieră”, precizează descoperă.ro.

rootstireaActualitate/EsentialDivertisment
Numai că există un caz cu totul aparte. Şi care s-a petrecut în 2015, în mijlocul erei în care tehnologia este la orice pas şi, cel puţin teoretic, infracţiunile s-au redus semnificativ. Marea Britanie, Londra. Un weekend în care o parte a credincioşilor se pregătea de Paşte. Paradoxal cu pregătirile...

Preluat de la EVZ