loading…

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a venit în această dimineață la DNA, pentru audieri referitoare la OUG 13.

Potrivit antena3.ro, la sediul DNA sunt așteptați, pentru audieri, toți oficialii care au semnat OUG 13.

În aceeași cauză a fost audiată, miercuri, Grațiela Gavrilescu, ministrul pentru relația cu Parlamentul, aceasta având tot calitatea de martor.

În același dosar au mai fost audiați la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție procurorul Constantin Sima, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției, în calitate de martor în dosar, dar și Oana Hăineală, procuror și fost secretar de stat în Ministerul Justiției, tot în calitate de martor.

Procurorii DNA au deschis o anchetă ca urmare a unei sesizări primite după adoptarea OUG 13. DNA a cerut documente Ministerului Justiției privind persoanele care au lucrat la redactarea proiectelor.
Ordonanța de urgență 13 a fost abrogată prin OUG 14 emisă de același Guvern Grindeanu.

În momentul de față OUG 13 se află în comisiile parlamentare urmând calea procedurală în timp ce OUG 14, care o abrogă, a trecut de Senatul României, urmând să fie dezbătută în Comisia Juridică și ulterior în plenul Camerei Deputaților.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/carmen-dan-audiata-la-dna-ministrul-este-audiat-in-dosarul-ordonantei-13-36190.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/carmen-dan-audiata-la-dna-ministrul-este-audiat-in-dosarul-ordonantei-13-36190-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv