“Vreau să vă mai spun ceva, apropo de fonduri europene, o chestiune pe care am aflat-o acolo (în vizita pe care a făcut-o la Bruxelles la finalul acestei săptămâni – n.r.). S-a oferit şi anul trecut fostului Guvern posibilitatea de a folosi fondurile europene, de a accesa fonduri europene, pentru a îmbunătăţi sau a renova, pentru penitenciare. S-a spus acest lucru de către Comisia Europeană, a fost refuzat (de fostul Guvern – n.r.). Săptămâna asta, şi o să vedeţi concret acest lucru, vom trimite oficial din partea Guvernului României către Comisia Europeană o cerere prin care spunem că dorim să accesăm fonduri de acest tip, urmând să ne mişcăm, dacă pot spune aşa, foarte repede, astfel încât să putem să accesăm aceste fonduri. Această informaţie am primit-o de la Bruxelles, de la oficiali”, a precizat Grindeanu la Realitatea Tv.

El a adăugat că este de datoria Guvernului să facă aceste lucruri, iar 22 de miliarde de lei, cât a prevăzut în bugetul de anul acesta din atragerea de fonduri europene este un lucru ambiţios, “faţă de zero”, cât a fost absorbţia anul trecut.

Premierul Sorin Grindeanu a efectuat joi şi vineri o vizită la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, cu Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, cu Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, şi cu Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene responsabil cu ocuparea forţei de muncă, creşterea economică, investiţii şi competitivitate. Din delegaţia română au făcut parte  ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, şi Marius Nica, consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
'Vreau să vă mai spun ceva, apropo de fonduri europene, o chestiune pe care am aflat-o acolo (în vizita pe care a făcut-o la Bruxelles la finalul acestei săptămâni - n.r.). S-a oferit şi anul trecut fostului Guvern posibilitatea de a folosi fondurile europene, de a accesa fonduri europene,...

Preluat de la EVZ