Avocatul Dorin Andronic a ridicat excepția de neconstituționalitate a OUG 14. Acesta arată că politicienii din cadrul Guvernului nu puteau abroga OUG 13 prin OUG 14, întrucît, prin Legea 4/2017, Guvernul este abilitat să emită ordonanțe doar pînă la data de 1 februarie 2017. OUG 14 a intrat în vigoare pe 5 februarie!

Dorin Adronic arată că OUG 13 a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial și aspectul că aceasta ar fi intrat în vigoare în 10 zile nu are nicio importanță, anunță luju.ro. Motivarea acestui fapt ține de art. 115, din Constituție, care prevede că ordonanța de urgență intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial.

“Prin Legea nr. 4/2017, privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial nr. 48 din 17 ianuarie 2017, Guvernul a fost abilitat de a emite ordonanțe de urgență pînă la reluarea lucrărilor Parlamentului, în prima sesiune ordinară a anului 2017, respectiv pînă la data de 1.02.2017 (ora 24).”, precizează avocatul judecat pentru o faptă de complicitate la abuz în serviciu.

EXCEPȚIA DE NECONTITUȚIONALITATE

“Subsemnatul, av. Dorin Andronic, in calitate de inculpat in dosarul nr. 635/39/2015 al Curtii de Apel Suceava, invoc

Exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta nr. 14/5.02.2017 de abrogare a Ordonantei de urgenta nr. 13/1.02.2017

OUG nr. 14/2017 a fost data cu incalcarea normei imperative constitutionale prevazute in art. 115 alin. 3 din Constitutie, cu incalcarea art. 1 alin. 4 si a art. 61 alin. 1 din Constitutia Romaniei.

In temeiul art. 29 pct. 4 din Legea nr. 47/1992, republicata, fiind indeplinite toate conditiile de admisibilitate in vederea sesizarii Curtii Constitutionale, exceptia invocata nefiind contrara prevederilor art. 29 (1), (2) si (3) din lege, solicit sa dispuneti, prin incheiere cuprinzand punctele de vedere ale partilor, procurorului si opinia instantei asupra acestei exceptii, sesizarea Curtii Constitutionale pentru judecarea exceptiei invocate.

Aceasta exceptie este ridicata de mine, in calitate de inculpat, are legatura directa si intrinseca cu solutionarea prezentei cauze si nu a mai fost solutionata de Curtea Constitutionala prin alta decizie.

La data de 1.02.2017 a fost adoptata Ordonanta de urgenta nr. 13/1.02.2017, cu privire la punerea in acord a unor prevederi din Codul penal si Codul de procedura penale cu deciziile Curtii Constitutionale.

Ordonanta de urgenta nr. 13/1.02.2017 a pus si prevederile art. 297 c.pen. (abuz in serviciu) in concordanta cu considerentele obligatorii si dispozitivul deciziei nr. 405/2016 a Curtii Constitutionale si cu directiva nr. 2016/343/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 9.03.2016.

OUG nr. 13/1.02.2017 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 92/1.02.2017, intrand in vigoare in integralitatea sa la aceeasi data – 1.02.2017 – sub incidenta normei constitutionale imperative prevazute in art. 115 alin. 5 din Constitutia Romaniei.

OUG nr. 13/1.02.2017 a produs efecte juridice in integralitatea sa pana la respingerea acesteia de catre Parlament, prin lege.

Nu are nici o relevanta si nu produce nici un fel de efecte juridice faptul ca in textul OUG nr.13/2017 (art. III) s-au stabilit termene aleatorii de intrare in vigoare a unor prevederi din cuprinsul Ordonantei, aceste termene fiind inoperante sub incidenta normei imperative din art. 115 alin. 5 din Constitutie, care statueaza fara nici un fel de exceptie ca intrarea in vigoarea unei Ordonante de urgenta, in integralitatea sa, are loc la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei.

Norma constitutionala interzice astfel stabilirea altor termene de intrare in vigoare a unei Ordonante de urgenta decat cea de la data publicarii in Monitorul Oficial.

Conform art. 78 din Constitutia Romaniei – „Intrarea in vigoare a legii” – doar legea, ca act normativ, intra in vigoare la trei zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei:

„Legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei.”

Ordonanta de urgenta, conform art. 115 alin. 5 din Constitutie, intra in vigoare, in mod obligatoriu, la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei.

Daca am considera ca ar fi posibil ca ordonanta de urgenta sa intre in vigoare la alte date ulterioare, prevazute in textul ei, am da caracter „de lege” ordonantei de urgenta, lucru nepermis de normele constitutionale, adaugand astfel, in mod nelegal, la Constitutia Romaniei, devenind astfel legiuitori.

Ordonanta de urgenta se supune spre dezbatere Parlamentului care, prin lege, aproba sau respinge respectiva ordonanta de urgenta.

In concluzie, doar legea poate intra in vigoare la alte termene prevazute in textul ei, ordonanta de urgenta intrand in vigoare in integralitatea sa, in mod obligatoriu, la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei.

Prin Ordonanta de urgenta nr. 14/5.02.2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 101/5.02.2017, „s-a abrogat” OUG nr. 13/2017, aflata la data de 5.02.2017 in dezbatere parlamentara.

In conditiile in care Parlamentul urma sa se pronunte printr-o lege de aprobare sau respingere a OUG nr. 13/2017, Guvernul nu mai avea competenta sa se pronunte asupra acestei ordonante, decat cu incalcarea principiului separatiei puterilor in stat consfintit de art. 1 alin. 4 din Constitutia Romaniei.

Conform dictionarului juridic penal, prin abrogarea legii penale, se intelege procedeul juridic de scoatere din vigoare, printr-o lege noua, a unei legi penale anterioare.

Cum OUG nr. 13/2017 nu a fost aprobata prin lege, ordonanta de urgenta neavand caracter de lege, nu putea fi abrogata printr-o alta ordonanta de urgenta, Guvernul nefiind abilitat prin legea speciala de abilitare sa emita ordonante de urgenta de abrogare a altor ordonante de urgenta.

Activitatea de abrogare a unei legi este atributul exclusiv al Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a tarii.

Conform art. 115 alin. 3 din Constitutia Romaniei, ordonantele de urgenta se supun aprobarii Parlamentului pana la implinirea termenului de abilitare a Guvernului de a emite ordonante de urgenta.

Prin Legea nr. 4/2017, privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante, publicata in Monitorul Oficial nr. 48 din 17 ianuarie 2017, Guvernul a fost abilitat de a emite ordonante de urgenta pana la reluarea lucrarilor Parlamentului, in prima sesiune ordinara a anului 2017, respectiv pana la data de 1.02.2017 (ora 24).

OUG nr. 14/5.02.2017 a fost adoptata peste termenul de abilitare, respectiv la data de 5.02.2017, cand Guvernul nu mai era abilitat sa emita ordonante de urgenta ceea ce atrage incetarea efectelor acestei ordonante, prin incalcarea prevederilor art. 115 alin.3 din Constitutia Romaniei.

„Daca legea de abilitare o cere, ordonantele se supun aprobarii Parlamentului, potrivit procedurii legislative, pana la implinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage incetarea efectelor ordonantei.”

OUG nr.14/2017 a fost data cu incalcarea prevederilor constitutionale, consecinta fiind aceea ca OUG nr. 13/2017 a fost in vigoare pana la respingerea acesteia prin lege adoptata de Parlament.

Legea de aprobare a OUG nr. 14/2017 – lipsita de efecte juridice – este, de asemenea, neconstitutionala, sub incidenta art. 115 alin. 3 din Constitutia Romaniei.”

rootstireaActualitate/Esential
Avocatul Dorin Andronic a ridicat excepția de neconstituționalitate a OUG 14. Acesta arată că politicienii din cadrul Guvernului nu puteau abroga OUG 13 prin OUG 14, întrucît, prin Legea 4/2017, Guvernul este abilitat să emită ordonanțe doar pînă la data de 1 februarie 2017. OUG 14 a intrat în...

Preluat de la EVZ