Reproducem mai jos cele mai importante fragmente:

Cum a fost posibil ca astăzi, când știința și practica alegerilor a evoluat atât de mult încât oriunde și pentru orice funcție câștigă cine trebuie, s-a impus candidatul republican, Donald Trump, considerat din start drept outsider și prezentat de adversari drept misogin, naționalist, rasist, evazionist fiscal și pro-rus în fața evidenței progresului, a democrației, a luptei antiteroriste, a egalității între sexe și rase, în fața viitorului globalizării, a experienței politice și diplomatice, întruchipate, toate, în persoana candidatului democrat, Hillary Clinton, fostă primă doamnă a Americii, fostă senator de New York, fostă secretar de stat al președintelui de culoare aflat în funcție? (…)

Alegerile din SUA au prezentat întotdeauna, mai mult decât oriunde, un gen de spectacol sportiv zgomotos, combinat cu tablouri de carnaval și circ, montat cu uriașe sume de bani de cei pentru care investiția politică este cea mai avantajoasă investiție, cu pariori care cedează anticipat o parte din câștigul urmărit numai pentru a rămâne la sfârșit cu câteva milioane în plus, cu galerii gălăgioase de suporteri ațâțate constant de mass-media până la doborârea unuia dintre combatanți, până când cel rămas în picioare, în aplauzele asistenței, împarte zâmbitor recompensele convenite creditorilor așezați la rând în numele democrației, progresului, egalității și drepturilor omului.

Numai că anul acesta în cursă alerga un concurent care se făcea că nu prea înțelege regulile jocului, deși în trecut le practicase cu asiduitate. De aici deruta, neîncrederea și chiar îngrijorarea că odată declarat învingător acesta va pleca acasă cu toți laurii victoriei pe care îi va înghesui în seifurile sale, deja doldora, gata să dea pe afară.

Cursa a fost acerbă și a fost urmărită cu interese majore sau doar din curiozitate de toată planeta. Nu s-a încheiat nici după trecerea liniei de sosire. În timp ce câștigătorul era purtat pe brațe de fani, învinsul era ridicat din praf, scuturat și pus să alerge mai departe de către pariorii și investitorii perdanți. Demonstrații de stradă care contestau rezultatul alegerilor după un scenariu care începe să devină plictisitor, acuzații de fraudare a alegerilor, și ele devenite arhicunoscute din cazuri petrecute în alte țări, amenințări de secesiunea a unor state (California), petiții către Colegiul Electoral de a-l declara învingător pe învins și renumărări de voturi au constituit arsenalul folosit în disperare de cauză de către cei cărora le scăpau milioanele de dolari printre degete.(…)

Prea mult Clinton

Și totuși, de ce și cum a fost posibilă victoria lui Trump? (…) Aici am avea și primele explicații: Clinton (Bill) – președinte democrat al SUA între 1993 – 1997. Clinton (Bill) – președinte democrat al SUA între 1998 – 2001. Clinton (Hillary)- primă doamnă a SUA. Clinton (Hillary) – prima femeie aleasă în funcția de senator de New York (din partea Partidului Democrat), funcție din care a susținut intervenția militară americană în Afganistan și Irak. Clinton (Hillary) – realeasă senator de New York din partea Partidului Democrat în 2006. Clinton (Hillary) – candidat la președinția SUA în 2008. Clinton (Hillary) – secretar de stat între 2009 – 2013, în timpul primului mandat al lui Barack Obama, susținătoare ferventă și eficientă a Primăverii Arabe și a intervenției militare americane din Libia. Deci, de 23 de ani numele de Clinton s-a aflat în prim planul politicii americane din partea Partidului Democrat. Prea mult Clinton și, pe deasupra, și democrat, în condițiile în care, la americani, obiceiul este ca după maximum opt ani să se producă alternanța dintre cele două partide, Democrat și Republican. Prea mult Clinton, un Clinton care tindea să se permanentizeze.

În al doilea rând, după experimentul cu un președinte de culoare, pentru americani a fost prea mult să accepte un al doilea experiment inedit pentru ei, o femeie la Casa Albă. Așa după cum am văzut, abia în 2001 New York-ul a avut o femeie senator statal, iar aceasta a fost doar cea de a 30 – a femeie senator în Congresul SUA, din istoria sa de până atunci, de 212 ani. (…)

Când zicem misogin ne gândim automat la un bărbat care disprețuiește femeile, dar iată că există și un misoginism feminin, dacă avem în vedere că 42% din totalul voturilor femeilor americane și 53% din voturile femeilor americane de rasă albă a mers către Donald Trump.

Deci, Donald Trump, prezentat de adversari ca un exemplu de misoginism și cu procese intentate pentru agresiuni sexuale, câștiga bună parte din voturile femeilor. De ce? Pentru că o femeie nu recunoaște cu ușurință calitățile alteia și nu o face decât atunci când, după o analiză minuțioasă, se vede obligată să recunoască superioritatea acestora față de cele pe care și le atribuie sieși. Acest criteriu a săpat adânc în imaginea candidatei democrate.

Ce imagine prezenta Hillary Clinton celorlalte femei? O femeie cu o sănătate fizică șubrezită (leșin în timpul unui discurs) și cu o condiție psihică îngrijorătoare (a declarat că nu și-a dat seama că procedează riscant în folosirea serverului privat pentru mesaje oficiale). În contrast, se desprindea imaginea Melaniei Trump, frumoasă, înaltă, suplă, elegantă și puțin speriată de rolul în care intrase, dăruită trup și suflet soțului ei pentru care era capabilă să se supună și ridicolului numai pentru a-i fi de folos (referire la discursul copiat după Michelle Obama). Melania Trump, o emigrantă din ex-Iugoslavia, aflată ilegal în SUA o bună perioadă de timp, o cenușăreasă contemporană, la brațul unui rege al finanțelor.

Viitorul apărea promițător: o familie Trump clădită pe iubire, pe frumusețe și bogăție. Este posibil ca tocmai acuzațiile proferate cu mânie îndârjită de majoritatea mass-media americane, și nu numai, la adresa Melaniei Trump că a stat ilicit în SUA o bună bucată de vreme să fi fost momentul de cotitură în care populația latino-americană a fost atrasă de partea candidatului republican, adoptând-o pe emigranta Melania ca pe una de-a lor. Toate statele sudice cu concentrație de populație latină, cu excepția Californiei și New Mexico, precum Arizona, Oklahoma, Georgia, Texas, Louisiana, Mississippi, Alabama, Florida au votat majoritar cu Trump.

De partea cealaltă, familia Clinton oferea imaginea unui cuplu uzat și fizic și politic, renumit pentru infidelitate, greu de imaginat ca reprezentând viitorul Americii cu toată propaganda făcută fără economie de bogata familie Clinton, de sponsorii interni și externi în frunte cu magnatul Soros.

Propaganda deșănțată n-a mai funcționat de data aceasta. Clasicele acuzații neprobate de terorism, de rasism, de xenofobie, de minciună, de sprijin rusesc, care altădată convingeau doar la simplul lor enunț, au devenit, prin uzură, tot mai greu de crezut și, în bună parte, s-au topit în bănuieli de calomnie. La fel ca și acuzația de agresiune sexuală adusă lui Trump, acuzație supralicitată în SUA și extinsă până dincolo de orice ridicol.

O altă acuzație care s-a vrut a fi o bombă împotriva lui Trump, evaziunea fiscală, n-a avut nici măcar efectul unei pocnitori, în condițiile în care tot mai mulți americani visează să fenteze fiscul care le ciuntește câștigurile pentru a alimenta establishmentul și costisitoarele, nesfârșitele și păguboasele bugete de război, de la Vietnam încoace.

Adesea o propagandă prea puternică poate produce efecte contrare, din demonizare se poate ajunge foarte ușor la victimizare cu efecte diametral opuse: „Am votat cu Trump pentru că tot sistemul era împotriva lui”, mărturisea la ieșirea de la urne o alegătoare, în seara zilei de 8 noiembrie.

Anti-islamismul lui Trump a fost, de asemenea, o altă acuzație care, în loc să-l afecteze, i-a adus voturi lui Trump. „Desigur, retorica lui Trump față de islamism a fost de departe lipsită de considerație, dar nu pot fi de acord nici cu modul exagerat prin care el a fost demonizat de guvernele din Qatar și Arabia Saudită, de canalele media din aceste țări, precum de Al Jazeera și suratele sale din Vest, pentru a distrage atenția de la ceea ce pe mine mă îngrijorează cel mai mult: extremismul islamist de genul celui care a vărsat sânge nevinovat peste tot, începând cu holurile Hotelului Taj Mahal din Mumbai și până la ringul de dans al clubului de noapte Pulse din Orlando – Florida”, declara pe Twitter fosta jurnalista de la Wall Street Journal, Asra Q. Nomani, o femeie musulmană, emigrată în SUA. „E-mail-ul din 17 august 2014, dat publicității pe la jumătatea lui octombrie de către WikiLeaks, pentru mine a umplut paharul. În el Hillary Clinton îi cerea ajutorului său, John Podesta, să uzeze de mijloacele diplomației și ale serviciilor secrete americane pentru a face presiuni asupra guvernelor din Qatar și Arabia Saudită să sprijine financiar și logistic gruparea ISIS” continua Asra Q. Nomani. „Era vorba de aceleași guverne, din Qatar și Arabia Saudită care au contribuit cu mai multe milioane de dolari la campania prezidențială a candidatei democrate, Hillary Clinton. …Ceea ce mă îngrijorează, mai mult decât retorica hiperbolică a lui Trump, este influența teocratică a dictatorilor musulmani de teapa celor din Qatar și Arabia Saudită pe care ar putea-o exercita într-o Americă a lui Hillary Clinton”.

În afara finanțărilor venite din țările arabe, Hillary Clinton a mai beneficiat și de sprijinul generos al lui George Soros, care a cheltuit de două ori mai mulți bani în campania electorală din 2016 decât în precedentele două în care l-a susținut pe Barack Obama. Pe lângă cele 13 milioane de dolari (declarați) pe care i-a donat campaniei democrate (7 milioane donați către Priorities USA – grup de susținere a candidaturii Clinton din cadrul PAC – Political Action Committee – organizație de strângere a fondurilor pentru campaniile electorale; 1 milion către grupul American Bridge – grup de studii sociale anti – Trump; 5 milioane către Immigrant Voters Win, un alt grup aparținând PAC), Soros a mai finanțat și demonstrații anti – Trump în timpul campaniei acestuia, plătind câte 16 dolari de protestant-oră, prin intermediul diverselor organizații controlate de miliardar, inclusiv organizația MoveOn.org, instituție fundată cu sprijinul lui Soros în 1998 (Sursa: World Tribune on November 10, 2016).

În ciuda puternicei anti-propagande, Trump a primit voturi din toate bazinele electorale. Cele mai slabe rezultate le-a obținut din partea populației de culoare neagră (8%, față de 88% cât a obținut Hillary Clinton), din partea hispanicilor și asiaticilor (29% față de 65% H. Clinton) și dinpartea tinerilor între 18 – 29 de ani (37% față de 55% H. Clinton).

Majoritatea voturilor pro – Trump au venit din partea albilor (58% față de 37% obținute de candidata democrată, H. Clinton, care a avut de suportat moștenirea sentimentului de nepopularitate a colegului său de partid, Barack Obama). Dintre albi, bărbații de peste 30 de ani (52%), fără bacalaureat (52%) au format baza susținătorilor lui Trump. (…)

Din punctul de vedere al orientării sexuale, 78% dintre LGBT (lesbiene, gay, homosexuali, transsexuali) au votat cu H. Clinton și numai 14% cu Trump, care a obținut mai multe voturi decât contracandidata sa din partea heterosexualilor (oamenilor normali), 50% față de 46%.

În ceea ce privește distribuția voturilor în funcție de religie, protestanții au votat în proporție de 60% cu Trump și 37% cu H. Clinton (Trump s-a declarat protestant prezbiterian, iar Clinton metodistă); catolicii – 52% cu Trump și 45% cu H. Clinton; mormonii – 61% cu Trump și 25% cu H. Clinton; alți creștini – 55% cu Trump și 43% cu H. Clinton.

Hillary Clinton a câștigat detașat în colectivitățile de evrei și atei: evreii au votat în proporție de 71% cu H. Clinton și numai 24% cu Trump, iar ateii – 68% cu H. Clinton și 26% cu Trump.

Aici, din nou, avem de-a face cu o situație curioasă. După cum se observă, populația evreiască a votat masiv cu H. Clinton, deși familia Trump are câțiva membri aparținând religiei mozaice. Astfel, Ivanka Trump, fiica din cea de a doua căsătorie din cele trei ale lui Trump, vice-președintă a grupului Trump Organization, în urma căsătoriei cu evreul Jared Kushner, patronul publicației New York Observer, a trecut și ea la iudaism, iar fratele ei, Eric Trump, este căsătorit cu producătoarea TV Lara Yunaska de religie mozaică. Cu toate acestea, Trump nu numai că nu a fost susținut în campania electorală de evrei, dar a și fost acuzat de antisemitism.

Explicația nu trebuie căutată în registrul sentimental sau al solidarității de credință religioasă, ci, mai degrabă, în spiritul practic evreiesc. Au susținut candidatul de la care aveau cele mai mari speranțe și promisiuni, în care au investit și cu care aveau relații încă de pe vremea președintelui Bill Clinton, soțul candidatei democrate. (…)

Pentru bararea drumului către Casa Albă, Trump a fost pe rând făcut „nătărău”, „grosolan”, „nevrednic”, „ignorant și bombastic”, „bufon”, „clovn”, „demagog” și „proto-fascist”, „evazionist”, „antisemit”, „rasist” și „misogin”, „cu idei mergând de la absurde la monstruoase”, ale cărui opinii politice nu sunt mai bune decât niște „vome provocate de alcool.” A fost acuzat că a folosit ca forță de muncă emigranți ilegali polonezi la construcția edificiului său emblemă, „Trump Tower”. Au fost deschise magazine cu daruri și cadouri anti –Trump.

În varianta câștigării alegerilor de către Trump, analiștii economico- financiari preziceau dezastre la burse și prăbușiri ale dolarului. (În primele ore după anunțarea rezultatelor bursa a avut o oarecare scădere, după care a intrat, însă, repede pe un ritm ascendent, iar dolarul a urcat la valori record, apropiindu-se de valoarea euro.)

Pe internet au apărut site-uri de genul celui intitulat „Never Trump” de pe Twitter, în care figura numele și acțiunile lui Tramp erau prezentate în aceleași tonuri alarmate și alarmante prevestind nenorocirea care se va abate peste americani dacă Trump va câștiga alegerile.

Și totuși le-a câștigat.

America albă muncitoare

După cum am văzut, majoritatea voturilor pro – Trump au venit din partea albilor de condiție și vârstă medie, din zonele rurale și suburbane.

Make America white again” a fost una din lozincile sub care această importantă masă de alegători s-au angajat în procesul electoral din 2016. Segmentul respectiv a stat la baza victoriei candidatului conservator. A fost americanul de rând.

Mândru de țara lui, muncitor, fără multe subtilitățiși neliniști metafizice sau globalizatoare, pentru care toată filozofia se reduce la o slujbă bine plătită, la o casă cât mai încăpătoare pentru familia sa, de preferință cu patru copii pentru care trebuie să ai bani ca să-i ții în școli.

Americanul jignit de faptul că industrii întregi cu locuri de muncă cu tot sunt mutate în alte țări, că țara lui, altădată iubită și respectată de toată lumea, acum se ia la harță și este urâtă de toată lumea pierzând incredibile sume din banii lui, pentru cauze străine.

Americanul neîmpăcat de ideea că un negru a ajuns în fruntea țării sale și că acum o femeie încearcă să se impună în același rol.

Americanul nemulțumit de faptul că cele două capitale ale sale, capitala economică – New York și cea administrativă – Washington devin tot mai cosmopolite și mai departe de restul țării, că establishmentul politic, dar, mai ales, cel economic includ alogeni preocupați mai mult de interese străine, zis globale, decât americane.

Americanul preocupat că țara lui este asaltată tot mai mult de emigranți din țările latine, din Asia, din Africa, iar, mai nou, guvernul le pregătește noi valuri de emigranți din țările arabe.

Americanul enervat de dominația financiară a multinaționalelor, de politicile discreționare ale băncilor declanșatoare de crize, precum cea din 2008 și de nivelul taxelor.

Pe tema taxelor reacția alegătorilor a fost surprinzătoare pentru un observator sau chiar pentru unul american neatent. Planul candidatei Hillary Clinton de a mări taxele celor mai bogați nu s-a bucurat de sprijinul celor vizați, dar nici de aprobarea celor mai puțin avuți, aflați sub pragul suprataxării, pentru că americanului, pe de o parte, i se pare posibil și foarte normal ca într-o zi și el să devină milionar, iar pe de alta se întreabă pentru ce i-ar trebui statului mai mulți bani, tot mai mulți, pe când el câștigă tot mai puțin (vorbim de clasa medie).

Armata și serviciile

Lupta dintre Donald Trump și Hillary Clinton s-a dus și pe frontul nevăzut. Unul din punctele de sprijin forte al candidatului republican l-au constituit forțele armate: „Am avut peste 200 de generali și amirali care au sprijinit campania noastră. Sunt niște oameni deosebiți”, menționa cu mulțumiri Trump în primul său discurs de după anunțarea rezultatelor alegerilor.

Dintre acești 200 de generali și amirali, mulțumiri speciale Trump le adresa în același discurs generalului Michael Thomas Flynn, fost între 2012–2014, directorul Agenției de Informații Militare, precum și generalului Joseph Kellogg, guvernator al Irak-ului după înlăturarea lui Saddam Hussein (2003-2004), fost director al serviciilor de comunicații ale forțelor SUA din Irak, specialist de marcă în domeniul IT, actual vicepreședinte al departamentelor pentru Inițiative Strategice, Apărare și Securitate la Oracle Corporation, companie care furnizează armatei americane sisteme și servicii de apărare, sisteme de pregătire de luptă, protejarea comunicațiilor, tehnologii de prelucrare a informațiilor, sisteme de culegere automată a informațiilor din fluxurile publice.(…)

Pe de altă parte, FBI, prin insistența cu care a urmărit afacerea E-mail-urilor în care a fost implicată Hillary Clinton, a contribuit la scăderea încrederii în capacitatea ei de protejare a intereselor americane.

Tema a fost surprinzător reluată și adusă în atenția opiniei publice cu doar 11 zile (pe 28 octombrie) înainte de data alegerilor când James Comey, directorul FBI, a anunțat că au fost descoperite noi e-mail-uri ale lui Hillary Clinton, suspectate de scurgere de informații confidențiale și că cercetările se reiau. 

Anunțul a fost resimțit în rezultatele sondajelor de opinie care au marcat o scădere a preferințelor pentru candidata Partidului Democrat.(…)

Întrebarea care se pune este pe cine a avantajat James Comey în această afacere? Pe Clinton sau pe Trump? Prin faptul că nu a formulat acuzații împotriva fostei prime doamne, rezultă că a avantajat-o pe aceasta, scăpând-o de justiție. Readucerea în prim plan a temei respective cu doar câteva zile înainte de alegeri, făcând ca Hillary să scadă în preferințele de vot, duce la concluzia că l-ar fi ajutat pe Trump.

Probabil, directorul FBI, James Comey, al cărui mandat ar expira tocmai în 2023 (un mandatul de director FBI durează, în mod normal, 10 ani) și care a fost numit în funcție de președintele democrat Obama, în 2013, a evitat un scandal de proporții cu acuzarea unui fost ministru de externe democrat de grave încălcări care ating siguranța statului, dar, pe de altă parte, a căutat ca o astfel de persoană, cel puțin „extrem de neglijentă” să nu ajungă la președinția Statelor Unite.

Surpriza” institutelor de sondare a opiniei publice
(…) Trump a câștigat cursa electorală dând peste cap analizele politice, studiile și cercetările institutelor de sondare a opiniei publice, care, după anunțarea rezultatelor au declamat la unison că acestea au constituit o mare surpriză.

Mare surpriză pentru cine? Surpriza putea fi pentru cei cărora li se picura în ureche și li se băga în ochi în fiecare zi concluzia anticipată că Hillary Clinton va câștiga negreșit. 

Surpriza putea fi pentru masa mare a oamenilor de rând, alegători obișnuiți și încrezători în democrația și onestitatea care le fusese predată în familie, în școlile pe care le urmaseră, la televizor, la radio și în ziare.

Surpriză pentru spectatorii din străinătate ai alegerilor din SUA, care habar nu aveau (nici n- aveau cum) despre ce se petrecea, de fapt, acolo.

Dar surpriză și pentru analiștii de la institutele specializate în studierea și stabilirea exactă a preferințelor sociale? Aceste institute încadrate cu sociologi, cu psihologi, cu statisticieni, cu matematicieni? Aceste institute care pretind că orice rezultat al studiilor realizate de ele se încadrează într-o marjă de eroare nesemnificativă de câteva procente?

Credibilitatea acestor instituții se află de mai multă vreme în declin, ca de altfel și mass media de orice fel, care a pus serios umărul la susținerea trunchierilor de adevăr operate de acești ”sondori” moderni.

Va trebui multă vreme și multă muncă pentru ca aceste instituții costisitoare să se recupereze din neîncrederea pe care „și-au câștigat-o” cu brio și să se răscumpere în ochii opiniei publice pentru a deveni din nou cât de cât credibile.

Cât despre mass media aceasta s-a acoperit cu încă o lespede grea de granit peste cavoul în care a coborât de mai mult timp.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/bil-hillary.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/bil-hillary-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Reproducem mai jos cele mai importante fragmente:Cum a fost posibil ca astăzi, când știința și practica alegerilor a evoluat atât de mult încât oriunde și pentru orice funcție câștigă cine trebuie, s-a impus candidatul republican, Donald Trump, considerat din start drept outsider și prezentat de adversari drept misogin, naționalist, rasist, evazionist fiscal și pro-rus în fața...

Preluat de la EVZ