Instanţa care a decis liberarea condiţionată a patronului Realitatea TV, Maricel Păcuraru, a luat în calcul faptul că, în perioada detenţiei, acesta a participat la activităţi şi programe de educaţie şi moral religioase, a beneficiat de 180 de zile câştig pentru că a muncit constant şi a elaborat trei lucrări ştiinţifice..

 Concluzia magistraţilor de la Judecătoria Brăila a fost că Maricel Păcuraru a dat “dovezi temeinice de îndreptare”, iar perioada din pedeapsă executată a fost suficientă pentru “reeducarea sa”. Avocatul acestuia a susţinut în instanţă că Păcuraru a participat la acitivităţi de educaţie şi moral religioase, că a fost inclus în activităţi lucrative, că are în întreţinere 8 copii şi că suferă de boli cronice care nu pot fi tratate în penitenciar. De altfel, Comisia de liberare condiţionată a Penitenciarului Brăila a transmis că Maricel Păcuraru e executat fracţia de pedeapsă necesară pentru a fi liberat condiţionat. El ar fi trebuit să execute cel puţin 974 de zile, iar în perioada 3.11.2014 – 9.01.2017 a executat efectiv 799 de zile plus încă 180 de zile, ca urmare a muncii prestate, din care 90 sunt obţinute ca urmare a elaborării a 3 lucrări ştiinţifice, rezultând astfel 979 de zile. Raportul comisiei mai consemnează că Păcuraru a fost sancţionat disciplinar o dată, a fost recompensat de 9 ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi vizită şi “de 5 ori cu dreptul de a părăsi penitenciarul pentru 24 de ore, respectiv 3 şi 5 zile”.

Motivarea

“Prin urmare, apreciindu-se că perioada din pedeapsa executată de condamnat este suficientă pentru reeducarea sa, scopul pedepsei fiind îndeplinit, instanţa va admite cererea de liberare condiţionată”, se arată în decizia instanţei. Şi reprezentantul Ministerului Public s-a pronunţat în favoarea admiterii cererii de liberare condiţionată a lui Maricel Păcuraru, solicitând, cu privire la cheltuielile judiciare, ca acestea să rămână în grija statului.

Pe 3 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv pe Maricel Păcuraru şi pe fostul director al Poştei Române Mihai Toader la câte patru ani de închisoare cu executare, în dosarul privind poliţele de asigurare pentru angajaţi, în care prejudiciul este de peste patru milioane de euro. Pe latura civilă, instanţa i-a obligat pe cei doi, alături de alţi şase inculpaţi din dosar, să restituie Poştei Române suma de 14,3 milioane de lei, la care va fi adăugată dobânda calculată până la plata efectivă a datoriei.

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Instanţa care a decis liberarea condiţionată a patronului Realitatea TV, Maricel Păcuraru, a luat în calcul faptul că, în perioada detenţiei, acesta a participat la activităţi şi programe de educaţie şi moral religioase, a beneficiat de 180 de zile câştig pentru că a muncit constant şi a elaborat trei...

Preluat de la EVZ