Reacţiile au curs astăzi, ministerul rus de externe, cât și mulți politicieni ruşi foarte cunoscuţi. Vyacheslav Volodin, președintele Dumei de Stat,  au lansat mesaje care lasă să se înţeleagă că retorica lui Trump nu este cea aşteptată şi că îi dezamăgeşte.

“Cine pune la îndoială apartenenţa Crimeei atacă însăşi suveranitatea Rusiei”, a declarat fostul șef al administrației de la Kremlin și confidentul președintelui Vladimir Putin.

Supărarea vine  pe fondul observațiilor făcute de Sean Spicer, purtător de cuvânt al Casei Albe, conform căruia, președintele american Donald Trump ar aştepta ca Rusia să renunţe la Crimeea şi să o redea Ucrainei.

Acestea sunt fără îndoială cele mai dure declaraţii făcute de administraţia americană de la învestirea lui Trump. Pentru că, să nu uităm, în campania electorală, Trump a lăsat să se înţeleagă că ar fi gata să accepte recunoaşterea Peninsulei Crimeea ca parte a teritoriului rusesc.

DW mai arată că Paul Ivan de la European Policy Centre din Bruxelles (EPC), nu crede că recentele declaraţii făcute la Casa Albă vor produce schimbări majore ale relaţiei Rusia-SUA.

“Depinde foarte mult de interesul pe care îl are Kremlinul de a veni în sprijinul intereselor americane și occidentale”, a declarat expertul pentru DW.

Nici alte subiecte controversate, precum demisia lui Michael Flynn, consilier în chestiuni de securitate al lui Donald Trump, nu au tulburat Moscova. Conform unor informaţii publicate de cotidianul Washington Post, Flynn ar fi intrat în contact cu ambasadorul rus din Washington. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că subiectul reprezintă o “treabă internă a SUA” a spus Peskov.

Retorica relativ blândă a Moscovei sugerează că Rusia nu vrea să împovăreze procesul de îmbunătăţire a relaţiilor, despre care Trump a vorbit în mod repetat. De altfel, după conversaţia telefonică între Putin și Trump, la sfârșitul lunii ianuarie, ambele părți pregătesc o întâlnire personală între cei doi președinți. Detaliile sunt încă necunoscute.

Euforia  stârnită în Rusia de alegerea lui Trump s-a transformat în deziluzie.

“Cu toată simpatia noastră pentru retorica lui Trump, ne-am gândit cam prea devreme că acesta ar putea fi pro-rus. El este pro-american”, a spus Leonid Sluzkij..

Moscova mai speră, chiar doreşte să mai dea o şansă relaşiilor pozitive înfiripate între Trump şi Putin

“Pentru mine a fost clar de la bun început că așteptările euforice de la Trump sunt nefondate“, a declarat expertul în politică externă, Fiodor Lukianov. Nu vor exista miracole dar mai sunt şanse de colaborare corectă.

În special după demisia lui Flynn, relația Moscovei cu Washingtonul va fi decisă de atitudinea conservatoare a Partidului Republican. Această atitudine se sprijină pe ideea că Rusia și SUA sunt concurente. Dar, spre deosebire de predecesorii săi, Trump nu va încearcă să schimbe Rusia, crede Lukianov Fiodor, mai scrie dw.com.

rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Reacţiile au curs astăzi, ministerul rus de externe, cât și mulți politicieni ruşi foarte cunoscuţi. Vyacheslav Volodin, președintele Dumei de Stat,  au lansat mesaje care lasă să se înţeleagă că retorica lui Trump nu este cea aşteptată şi că îi dezamăgeşte.'Cine pune la îndoială apartenenţa Crimeei atacă însăşi suveranitatea Rusiei',...

Preluat de la EVZ