loading…

Berbec

Vrei să faci mai multe acțiuni caritabile, să fii mai generos și să ajuți umanitatea, sau cel puțin, oamenii din comunitatea din care faci parte.

Taur

Precum în cazul Berbecilor, aceeași stare sensibilă la nevoile celor din jurul tău și în special a copiilor nevoiași te pun pe gânduri și vrei să îi ajuți imediat.

Gemeni

Perioada în care te afli acum te face să simți nevoia de a susține o cauză socială, politică, umanitară. Ai toate resursele necesare și energia de care ai nevoie.

Rac

Din păcate pentru tine, va urma un sfârșit de săptămână tensionat în ceea ce privește relațiile cu familia, în special cu frații, sau cu verișorii.

Leu

Se pare că acum ești capabil să faci tot ce îți dorești. Lucrurile merg bine pe toate planurile, în timp ce te bucuri de pe urma ultimelor decizii luate.

Fecioară

Trebuie să fii mai spontan și să te oprești din a încerca să organizezi viețile celorlalți. Vei vedea că nu e așa dificil să lași puțin frâiele.

Balanță

Prin definiție, ești o persoană ambițioasă și muncitoare și aștepți același lucru de la cei din jurul tău. Având în vedere asta, prieteniile tale pot avea de suferit.

Scorpion

Analizează cu atenție orice greșeală de orientare sau vreo greșeală în strategia ta pentru că ai probleme de comunicare cu toată lumea azi.

Săgetător

Ignoră acei oameni care încearcă să te provoace și să te enerveze. Nu intra în conflicte care pot degenera în ceva mai rău, mai complicat.

Capricorn

Dacă oamenii spun și cred despre tine că ești încăpățânat, când tu, de fapt, ești foarte determinat, lasă-i să vorbească și vezi-ți în continuare de treabă.

Vărsător

A venit momentul în care trebuie să recunoști și să accepți anumite lucruri despre tine pe care le-ai negat foarte mult timp.

Pești

Te sperie gândul că viața îți scapă printre degete și că nu poți face nimic pentru a opri asta. Poate că nu e totul chiar așa grav, ci ești lipsit de energie.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/horoscopul-zilei-17-februarie-sfarsit-de-saptamana-tensionat-pentru-raci-36099.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/horoscopul-zilei-17-februarie-sfarsit-de-saptamana-tensionat-pentru-raci-36099-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv