“Nu a fost un test cu detectorul de minciuni. Este o expertiză extrajudiciară psiho-legală, pe care am făcut-o atât asupra mea, cât și a celor care fac în dosar declarații împotriva mea. Logica acestui raport de expertiză psiho-legală, făcut de reputatul profesor Butoi (Tudorel Butoi, psiholog criminalist — n.r.), a fost de a arăta că — din declarațiile contradictorii, care se bat cap în cap cu declarațiile anterioare ale acelorași persoane, care fac declarații împotriva mea — au un comportament mincinos și că au dat aceste declarații din dorința de a-și salva propria piele. În condițiile în care la dosar nu există nicio probă, doar declarațiile lui Nastasia și Topoliceanu, fie declarații referitoare la mine ale domnului Gărdean, pentru că nu eram eu în măsură, nu am studii de specialitate și punctul meu de vedere este subiectiv, am dorit să am un raport obiectiv psiho-legal, care să arate că cineva care dă 9 declarații la rând și pornește de la: ‘nu îl cunosc pe Gărdean’ la ‘îl cunosc că am luat bani de la el, dar i-am dus ministrului, nu m-am uitat în geantă, ministrul era singur în birou, nu s-a uitat în geantă, nu mi-a zis nimic’, asta nu poate să fie decât un comportament mincinos, cu scopul de scăpa dânsul, și mă refer aici la Nastasia“, a declarat Elena Udrea.

Elena Udrea a adăugat că, în cadrul expertizei, au fost analizate mai multe declarații de la dosar, iar ea a susținut niște teste în fața profesorului Tudorel Butoi.

“Raportul a fost întocmit pe parcursul câtorva luni și a fost finalizat în decembrie. Este un act public, la dosar. În ceea ce mă privește, relevant este faptul că aceste concluzii contrazic teoria subiectivă a procurorilor cu care și începe rechizitoriul. Procurorii spun: ‘Elena Udrea cumva a făcut politică cu scopul de a încasa 10% din contracte, motiv pentru care și-a făcut o rețea prin care să obțină acești bani, rețeaua fiind Nastasia și Topoliceanu’. Raportul contrazice asta și arată că scopul meu în politică a fost cariera, că mi-am dorit foarte mult să am o carieră de succes în politică și în administrația publică. Mi-am dorit ca rezultatele mele în politică să mă ducă spre funcția de președinte al României și toate măsurile pe care le-am luat și care au fost analizate de profesorul Butoi, gen decizii de limitare la 10% a actelor adiționale, introducerea de criterii obiective în aprobarea finanțărilor, poziții publice în fața constructorilor, cărora le-am spus: ‘nu cumva să dați șpagă în minister’, toate lucrurile acestea au fost analizate și una din concluzii a fost că, în ceea ce privește acțiunea mea de om politic și membru al Guvernului, obiectivele mele au fost acelea de a face performanță, carieră, și nu de a mă compromite luând, nu știu, o masă la Hotel Orizont. (…) Am răspuns la niște teste, scheme clasice, internaționale. Se fac niște chestionare. Am ales niște culori”, a mai spus aceasta.

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
'Nu a fost un test cu detectorul de minciuni. Este o expertiză extrajudiciară psiho-legală, pe care am făcut-o atât asupra mea, cât și a celor care fac în dosar declarații împotriva mea. Logica acestui raport de expertiză psiho-legală, făcut de reputatul profesor Butoi (Tudorel Butoi, psiholog criminalist — n.r.),...

Preluat de la EVZ