Kelemen Hunor a declarat că ”situaţia de drept în acest moment e foarte clară, nu există Ordonanţa 13 în vigoare, există Ordonanţa 14 în vigoare, deci din acest punct de vedere lucrurile sunt clare. Dincolo de aceste aspecte, există un haos total şi nu există doi jurişti, doi specialişti care au aceeaşi părere. În momentul în care va veni în Camera Deputaţilor, Camera decizională şi va fi votată prin legea de adoptare această Ordonanţă 14, atunci devine lege, lege de aprobare a Ordonanţei şi unii spun că nu mai are nici un rost să discuţi despre Ordonanţa 13, fiindcă nu există Ordonanţa 13, a fost abrogată prin legea de adoptare, a fost întărită Ordonanţa prin legea de adoptare”, potrivit rfi.ro.

Liderul UDMR consideră că ”ar fi un pic redundant să mai dăm un vot pe OUG 13, dar totuşi pentru liniştea oamenilor poate că trebuie făcut acest lucru şi trebuie clarificate pentru totdeauna aceste situaţii, prin modificarea Regulamentului, prin modificările Regulamentelor celor două Camere, fiindcă astfel de situaţii rar s-au întâmplat, rar se întâmplă şi probabil că nimeni nu era pregătit pentru un demers atât de complicat, atât de discutabil”.

”Nu există din punctul nostru de vedere pericolul de a fi respinsă OUG 14 la Camera Deputaţilor, tot cu unanimitate bănuiesc că va fi aprobată Ordonanţa sau mă rog, cu mare majoritate, cu largă majoritate. Dar poate e bine să fie discutate paralel sau imediat după aprobarea OUG 14, imediat să fie discutată şi OUG 13 la Camera Deputaţilor, în Comisia Juridică şi apoi în plen, dar înainte de această discuţie, o discuţie în Comisia Juridică oricând e binevenită şi la Senat şi la Cameră”, a adăugat Kelemen Hunor.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Kelemen Hunor a declarat că ”situaţia de drept în acest moment e foarte clară, nu există Ordonanţa 13 în vigoare, există Ordonanţa 14 în vigoare, deci din acest punct de vedere lucrurile sunt clare. Dincolo de aceste aspecte, există un haos total şi nu există doi jurişti, doi specialişti...

Preluat de la EVZ