Pe parcursul săptămânii trecute cei 160 de locuitori ai satelor Poiana Răchiţelii şi Socet, din comuna Cerbăl (Hunedoara), au fost nevoiţi să apeleze la cunoştinţele care deţin maşini 4×4 pentru a se putea deplasa spre Hunedoara sau invers, ori la maşina Primăriei.

Asta din cauză că două porţiuni de urcare ale drumului judeţean ce face legătura cu satele amintite au fost acoperite de un strat de noroi gros de 30 de centimetri. Până în Cerbăl, drumul este asfaltat. Aproape de satul Socet însă, drumul a rămas la stadiul de piatră şi pământ. Mai mult pământ în multe zone, inclusiv în două porţiuni aflate în rampă.

Primarul transformat în taximetrist

„În urmă cu vreo 10 zile, după ce s-au topit de tot zăpezile, pe câteva porţiuni au apărut straturi groase de noroi pe drum. Sunt două porţiuni în pantă unde nu se poate urca cu o maşină obişnuită. Oamenii din Socet care doreau să urce acasă îşi lăsau maşinile în Cerbăl, iar de aici îi duceam eu acasă cu Dusterul Primăriei. Altă soluţie nu aveam. E drum judeţean acolo. Până la urmă am intervenit noi cu utilajul instituţiei, am mai dat la o parte din noroi, dar mai ales pe porţiunile aflate în pantă e nevoie de o intervenţie mai serioasă. Am rugat responsabilii din cadrul Consiliului Judeţean să trimită utilaje şi materiale în zonă, fiind vorba de o porţiune de drum judeţean. E nevoie de piatră pusă acolo şi de o compactare făcută bine. Mi s-a promis că se va face această reparaţie deîndată ce se va aproba bugetul şi se va mai îmbunătăţi şi vremea”, spune primarul comunei Cerbăl, Mircea Costa. Acesta adaugă că, acum, pe drumul respectiv „se poate circula, pentru că e îngheţat, dar sunt făgaşe, aşa că e nevoie de o maşină ceva mai înaltă”.

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Pe parcursul săptămânii trecute cei 160 de locuitori ai satelor Poiana Răchiţelii şi Socet, din comuna Cerbăl (Hunedoara), au fost nevoiţi să apeleze la cunoştinţele care deţin maşini 4x4 pentru a se putea deplasa spre Hunedoara sau invers, ori la maşina Primăriei.Asta din cauză că două porţiuni de urcare...

Preluat de la EVZ