Avocatul Poporului a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un recurs privind competenţele de a aplica sancţiuni legate de circulaţia pe drumurile publice.

Înaintarea acestuia are la bază incompatibilitatea deciziilor date de instanţele de judecată care au apreciat în mod diferit competenţa poliţiştilor locali de a constata şi aplica sancţiuni. Poliţiştii salută iniţiativa Avocatului Poporului şi, totodată, oamenii legii speră că se va face lumină, o dată pentru totdeauna, în ceea ce priveşte uniformele de o asemănare izbitoare cu cele ale Poliţiei Române.

În urma mai multor decizii diferite ale instanţelor de judecată, în ceea ce priveşte competenţa Poliţiei Locale de a constata contravenţii şi de a aplica sancţiuni, Avocatul Poporului a promovat recursul în interesul legii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, decizia ÎCCJ va face lumină într-un subiect intens dezbătut în ultimii ani.

Totodată, o posibilă decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România, care să constate faptul că poliţiştii locali nu au competenţe de a aplica sancţiuni, ar putea înlătura şi confuziile create între poliţişti şi poliţiştii locali. O altă propunere venită din partea oamenilor legii este ca uniformele şi autospecialele poliţiştilor locali să nu se mai asemene izbitor cu cele ale Poliţiei Române şi să respecte prevederile legale în vigoare.

„Pe maşinile lor trebuie să scrie cu fond negru pe alb doar Poliţia Locală Constanţa, nu locală rutieră, nu poliţia locală circulaţie ş.a.m.d.. Nu au voie cu caschete cu cozoroc alb. Unii au ajuns la un tupeu atât de mare încât poartă pur şi simplu obiecte vestimentare ce fac parte din uniforma noastră, precum caschete, veste reflectorizante, pantaloni, cămăşi”, a precizat Dan Georgescu, agent şef adjunct, pentru ziarul Cuget Liber.

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Avocatul Poporului a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un recurs privind competenţele de a aplica sancţiuni legate de circulaţia pe drumurile publice.Înaintarea acestuia are la bază incompatibilitatea deciziilor date de instanţele de judecată care au apreciat în mod diferit competenţa poliţiştilor locali de a constata şi...

Preluat de la EVZ