“Nu cred că Victor vrea aşa ceva, dar eu am spus-o mai demult, Victor poate să ocupe orice poziţie în orice Guvern din România. Dar aici, totuşi, un cuvânt important, de fapt primul cuvânt, trebuie să-l aibă şeful Guvernului, care, după ce se va gândi la nişte propuneri, va trebui să le prezinte şi partidelor din coaliţie şi, bineînţeles, preşedintelui care le semnează”, a declarat Dragnea marţi, la ieşirea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a avut loc un nou termen în dosarul în care este judecat pentru instigare la abuz în serviciu.

Întrebat care ar fi, în opinia sa, persoana cea mai potrivită să conducă Ministerul Justiţiei, preşedintele PSD a răspuns că propunerile trebuie să le facă premierul.

“Eu nu sunt prim-ministru, ştiţi bine că nu am putut să fiu prim-ministru. Eu nu fac astfel de afirmaţii public, dacă am o idee, o spun premierului, dar i-am spus, i-am spus şi eu, şi domnul Tăriceanu, că aştept de la dumnealui nişte propuneri pe care să le facă public, să le facă în partid, să le facă preşedintelui Iohannis, pentru a ocupa cel puţin cele două posturi care sunt vacante”, a precizat Liviu Dragnea, citat de Agerpres.

Florin Iordache a demisionat pe 9 februarie din funcţia de ministru al Justiţiei, în locul său fiind numită, ca interimar, Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
'Nu cred că Victor vrea aşa ceva, dar eu am spus-o mai demult, Victor poate să ocupe orice poziţie în orice Guvern din România. Dar aici, totuşi, un cuvânt important, de fapt primul cuvânt, trebuie să-l aibă şeful Guvernului, care, după ce se va gândi la nişte propuneri, va...

Preluat de la EVZ