Enel trebuie să plătească statului 401 milioane de euro, potrivit unei decizii a Curţii de Arbitraj de la Paris, conform economica.net. 

Enel şi statul român s-au judecat pe marginea unei prevederi din contractul de privatizare al Electrica Muntenia Sud, cea mai importantă distribuţie de energie electrică, vândută companiei italiene în 2007. Statul a solicitat companiei italiene peste 500 de milioane de euro, în contul a 13,57% din acţiuni pe care le-ar fi trebuit să le cumpere suplimentar, potrivit contractul de privatizare.

Vezi galeria foto:

Enel ar fi dorit să stingă conflictul înainte de a se ajunge la arbitraj internaţional, şi a oferit statului 250 de milioane de euro. Ministerul Energiei, condus la acea vreme de Răzvan Nicolescu, nu a fost însă de acord, şi a iniţiat în 2014 demersurile împotriva companiei italiene. Statul a cerut 520 de milioane de euro, în instanţă.

Compania a declarat pentru economica.net că “Enel confirmă ca a primit din partea Camerei de Comert Internationale de la Paris decizia arbitrajului legat de participaţiile deţinute în sectorul electricităţii din România, respectiv legat de exercitarea de catre SAPE a clauzei Put Option pentru Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia. Enel respectă decizia Curţii şi compania analizează în prezent detaliile acestei hotărâri. De altfel, rezultatul acestui arbitraj este în linie cu aşteptările companiei şi cu analiza efectuată intern asupra acestui caz.”
Primul proces câştigat de stat, după multe pierdute.

rootstireaActualitate/EsentialEconomie
Enel trebuie să plătească statului 401 milioane de euro, potrivit unei decizii a Curţii de Arbitraj de la Paris, conform economica.net.  Enel şi statul român s-au judecat pe marginea unei prevederi din contractul de privatizare al Electrica Muntenia Sud, cea mai importantă distribuţie de energie electrică, vândută companiei italiene în...

Preluat de la EVZ