“Eu nu critic nicio instituţie internaţională, dar îmi aduc aminte că şi în 2013 şi în 2014 şi în 2015 existau temeri din partea unor instituţii internaţionale. Realitatea şi modul de guvernare al guvernului condus de Victor Ponta au arătat că România a avut o creştere economică mare, pe baza unei relaxări fiscale serioase şi pe baza unor venituri estimate în mod realist”, a spus Dragnea.

Potrivit celei mai recente prognoze economice publicată de Comisia Europeană, România va avea o creştere economică de doar 4,4 % şi un deficit de 3,6% pe acest an.

Dragnea a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis tergiversează publicarea bugetului de stat, după ce i-a chemat la discuţii pe premierul Sorin Grindeanu şi pe ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan.

“E dreptul preşedintelui să analizeze, însă tot se găsesc motive să se întârzie publicarea bugetului. Această ţară are nevoie de buget. Au mai avut o discuţie în CSAT despre bugetul unor instituţii, s-a convenit că nu sunt probleme de funcţionare a acelor instituţii. Bugetul a fost analizat în comisii, a fost adoptat de către Parlament. Eu cred în sustenabilitatea acestui buget. Deci bugetul este echilibrat, este sustenabil, s-a ţinut cont de ceea ce am stabilit în campania electorală şi am spus că 2% e pentru bugetul apărării, de a nu se depăşi 3% deficitul bugetar şi este echilibrat. Până la urmă, dacă are temeri preşedintele, ar fi bine să le aibă într-un termen rezonabil pentru că noi am vrea ca în acest an România să aibă un buget pentru că depinde de acest lucru funcţionarea multor instituţii şi, până la urmă, dezvoltarea economică a acestei ţări. Sigur că dacă se tot găsesc motive să se întârzie intrarea în vigoare a bugetului, atunci într-adevăr poate apar probleme”, a afirmat Dragnea la Palatul Parlamentului. 

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dragnea a dat cu flit Comisiei Europene.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
'Eu nu critic nicio instituţie internaţională, dar îmi aduc aminte că şi în 2013 şi în 2014 şi în 2015 existau temeri din partea unor instituţii internaţionale. Realitatea şi modul de guvernare al guvernului condus de Victor Ponta au arătat că România a avut o creştere economică mare, pe...

Preluat de la EVZ