loading…

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), aflată în subordinea Guvernului României, s-a autosesizat și a trimis o echipă pentru a face evaluări suplimentare la Muzeul Național de Geologie, au declarat surse din cadrul Institutului Geologic al României (IGR).

În urma evaluării situației de către CNCAN și conducerea IGR, în subordinea căruia se află muzeul de geologie, va fi redactat un raport comun, care va fi făcut public. În momentul de față, muzeul nu este închis, dar este restricționat pentru public, iar angajații muzeului își efectuează programul normal de lucru, scrie Mediafax.

Conform publicației online care a prezentat inițial cazul, raportul de sănătate publică care anunța radiații mult mai mari decât dozele admise conținea o eroare de redactare care a dus la comparații exagerate. Dar radiațiile mult mărite există și au fost ținute secrete.

Și ministrul Mediului a dispus deplasarea inspectorilor Gărzii de Mediu și ai Agenției Naționale pentru Protecția Mediului la Muzeul de Geologie pentru a verifica nivelul de radiații emis de mai multe exponate.

“Am dispus în această dimineață deplasarea inspectorilor de la Garda de Mediu București la Muzeul de Geologie, precum și a specialiștilor din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, pentru a verifica dacă nivelul radiațiilor este, așa cum s-a scris, peste nivelul normal. Specialiștii s-au deplasat acolo cu laboratorul mobil și cu echipamentele necesare pentru a verifica, pe loc, nivelul radiațiilor. Așadar, precizez că nu este reală informația conform căreia nu deținem echipamentele pentru măsurători de acest fel. De îndată ce se vor analiza datele colectate, vom ieși public și vom anunța ce s-a descoperit”, a declarat pentru Mediafax Daniel Constantin, ministrul Mediului.

Controlul a fost dispus după ce site-ul tolo.ro a publicat o investigație din care rezultă că în Muzeul de Geologie mai multe încăperi cu fosile și roci ar fi contaminate, zece angajați ai muzeului fiind grav bolnavi. Potrivit investigației jurnalistice, ar exista un raport din 2016, care ar fi păstrat secret de conducerea Muzeului de Geologie și de către Ministerul Cercetării și Inovării, act care ar arăta că două zone din curtea muzeului emit radiații de 100 ori mai mari decât cea a zonei interzise de la Cernobîl.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/cncan-s-a-autosesizat-in-cazul-muzeului-national-de-geologie-35990.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/cncan-s-a-autosesizat-in-cazul-muzeului-national-de-geologie-35990-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv