„S-a reţinut că, în perioada 2014-2016, suspectul Vlad Constantin, zis Şomerul, ar fi eliminat concurenţa în domeniul exploatării materialului lemnos de pe raza judeţului Prahova, prin ameninţarea cu un act de justiţie viciat, lăsând impresia că are influenţă asupra unor funcţionari şi magistraţi. De asemenea, ar fi şantajat şi ultragiat un funcţionar public cu funcţie de conducere şi un ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova. 

Acţiunile suspectului sunt de natură a aduce atingere încrederii cetăţenilor în actul de justiţie şi a încrederii oamenilor de afaceri în existenţa unui mediu de afaceri corect. 

Urmărirea penală a fost efectuată cu sprijinul tehnic al Serviciului de Operaţiuni Speciale Ploieşti şi cu sprijinul informativ al SRI-Prahova şi al Serviciului Judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă Prahova.”

În anul 2013, alte probleme pentru Vlad Constantin. De data aceasta existau două anchete: una făcută de DNA și una din DIICOT. Presa locală a prezentat pe larg mafia care stăpânea Prahova.

Vlad Constantin este cunoscut în zona Comarnic- Breaza – Azuga drept un om de afaceri care se ocupă cu afaceri cu produse petroliere, el fiind reprezentantul societăţii Tibi Oil Company, care are mai multe benzinării în zona Valea Prahovei. Deşi Constantin a recunoscut că a dat mită 20.000 de euro, bani care au ajuns – susţin procurorii DNA –  la Mircea Roşca, membru al PNL, şi la reprezentanţi ai administraţiei locale din Azuga, acesta va scăpa de ancheta penală.

Conform legilor în vigoare, dacă un cetăţean implicat într-o faptă de corupţie face un denunţ înainte ca procurorii să demareze ancheta, acesta va scăpa de urmărirea penală. Chiar şi aşa, Vlad Constantin ar putea să ajungă în spatele gratiilor, bărbatul fiind inculpat într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat de procurorii DIICOT din Ploieşti, consemnau jurnaliștii de la Telegrama.

În urma probelor adunate de procurorii DIICOT, Constantin a fost arestat de Tribunalul Prahova în vara anului 2013 însă în iarna acestui an, mai exact în data de 28 ianuarie 2014, judecătorii aceleiaşi instanţe admit cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Constantin Vlad , aflat până în acel moment în Penitenciarul Mărgineni.

Vlad Constantin pare că este un fel de vedetă locală depsre care cei care îl cunosc susţin că are multă trecere pe lângă reprezentanţii administraţiilor publice locale din zonă şi nu numai. Afaceristul a mai intrat în atenţia opiniei publice şi în vara anului 2009, atunci când ar fi avut o altercaţie cu un consilier local din Breaza. Presa locală susţine că în data de 9 iulie 2009 Constantin l-ar fi ameninţat cu un cuţit pe Cătălin Mihalache, consilier local, iar la acest conflict ar fi fost martor şi un poliţist. Şi de data aceasta, motrivul conflictului a fost tot un teren pe care omul de afaceri ar fi vrut să amenajeze o benzinărie.

Date fiind aceste informaţii, este evident că Mircea Roşca ştia cu cine are de-a face, acest aspect fiind recunoscut chiar de deputat la ieşirea din sediul DNA din Ploieşti, în ziua în care a fost audiat. Acesta a precizat că nu-şi face probleme în ceea ce priveşte dosarul de corupţie în care este acum implicat pentru că denunţul a fost făcut de un om certat cu legea, mai consemnau jurnalistii de la site-ul Telegrama.

(foto: zvp.ro)

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
„S-a reţinut că, în perioada 2014-2016, suspectul Vlad Constantin, zis Şomerul, ar fi eliminat concurenţa în domeniul exploatării materialului lemnos de pe raza judeţului Prahova, prin ameninţarea cu un act de justiţie viciat, lăsând impresia că are influenţă asupra unor funcţionari şi magistraţi. De asemenea, ar fi şantajat şi...

Preluat de la EVZ