NBC a difuzat știrea că președintele rus Vladimir Putin i-ar putea face omolugului său american, Donald Trump, drept „cadou”, extrădareai fostului analist NSA Edward Snowden, ca parte dintr-un plan mai amplu, care trimite deja unde seismice spre Orientul Mijlociu, notează Debka.

Snowden a primit azil la Moscova acum patru ani după ce a divulgat presei date secrete.

Informația despre posibila extrădare a lui Snowden pare să se fi „scurs” de la administrația Trump, ca un balon de încercare pentru un plan trilateral mai vast de concesii mutuale, care l-ar include și pe liderul turc Erdogan.

Când Trump a vorbit la telefon cu Erdogan marțea trecută, acesta i-a spus că extrădarea clericului Fethullah Gülen este o condiție sine qua non pentru orice acord turco-american. Erdogan îl acuză pe Gülen, care trăiește în exil în Statele Unite, că ar fi orchestrat puciul eșuat din vara trecută, dar clericul neagă aceste informații.

Erdogan i-a spus președintelui american că dacă Statele Unite își doresc Turcia ca partener în lupta împotriva terorismului, atunci în înțelegere trebuie să fie inclusă și organizația lui Gülen, pe care Ankara o consideră una teroristă.

Trump a promis că va examina dosarul lui Gülen, scrie Debka. Pentru o eventuală extrădare, cazul trebuie să ajungă în fața Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite și să conțină dovezi concludente despre activitățile teroriste ale clericului.

Patru zile după discuția telefonică dintre Trump și Erdogan, vineri 10 februarie, noul director al CIA, Mike Pompeo, a ajuns la Ankara în prima sa vizită în afara Statelor Unite, pentru a discuta planurile de cooperare în Siria. Cu această ocazie, partea turcă i-a înmânat și dosarul Gülen.

Administrația Trump pare să fi folosit elementul Gülen în încercarea de a obține extrădarea de către Moscova, aliata Ankarei, a lui Snowden, pe care noul președinte l-a numit „spion” și „trădător”.

De la Ankara, directorul CIA a mers în Arabia Saudită, pentru e explora în ce mod poate fi și Riadul prins în această înțelegere multilaterală.

Trump nu a glumit câtuși de puțin când a promis:

„Statele Unite vor distruge rapid și complet ISIS.”

Liderul de la Casa Albă ambiționează să creeze o forță uriașă prin alianța mai multor super-puteri, iar consecințele creării unei astfel de super-alianțe sunt imprevizile, notează Debka. Ca și prețul plătit de aliați.

De pildă, administrația Trump a anunțat că explorează posibilitatea de a clasifica Corpul Gărzilor Revoluționare Iraniene și forțele lor de elită, Brigăzile Al-Qods, ca organizație teroristă.

Or, Iranul este un aliat apropiat al Rusiei în Orientul Mijlociu, iar Trump vrea să scoată trupele iraniene din Siria, Irak și Yemen.

Scopul major al noii administrații este de a da jos de pe piedestalul său Republica Ayatollahilor, acolo unde aceasta a fost suită după opt ani de mandat al lui Barack Obama și de finanțare a Teheranului de către Statele Unite cu sute de miliarde de dolari.

Premierul israelian Netanyahu, inamic neîmpăcat al Iranului, va bate astfel la o ușă deschisă cu ocazia vizitei sale la Washington, pe 15 februarie, când se va întâlni cu Trump.

Dar și lui Netanyhu i se va cere să accepte concesii: de pildă ca trupele israeliene să lupte cot la cot împotriva ISIS alături de cele egiptene, saudite și ale Emiratelor Arabe Unite. Mai mult, să accepte planul de pace pentru Orientul Mijlociu gândit de Trump.

Noul președinte american ține „în așteptare” decizia de a muta ambasada americană de la Tel Aviv la Ierusalim, ca factor de presiune atât asupra părții arabe, cât și a celei israeliene.

rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
NBC a difuzat știrea că președintele rus Vladimir Putin i-ar putea face omolugului său american, Donald Trump, drept „cadou”, extrădareai fostului analist NSA Edward Snowden, ca parte dintr-un plan mai amplu, care trimite deja unde seismice spre Orientul Mijlociu, notează Debka.Snowden a primit azil la Moscova acum patru ani...

Preluat de la EVZ