Președintele Comisiei juridice din Senat a rugat-o pe reprezentanta Parchetului General, procurorul Irina Kuglay, să părăsească sala de ședință pe motiv că este “nepoliticos față de o comisie senatorială” să se autoinvite.  Irina Kuglay a precizat că instituția pe care o reprezintă a înștiințat Senatul și Comisia juridică cu privire la dorința de a participa la ședința în care se dezbătea OUG nr. 14/2017.

Președintele Comisiei juridice a Senatului, Șerban Nicolae, a declarat că reprezentanții Ministerului Public s-au autoinvitat la lucrările comisiei în care a fost dezbătută pentru raport Ordonanța 14, el susținând că este “în afara” Regulamentului Comisiei.

Vezi galeria foto:

“Nu am dat-o afară. Nu. Am constatat că s-au autoinvitat cei de la Ministerul Public, lucru care este în afara Regulamentului și nu aș vrea să fiu luat prin surprindere. Adică, eu înțeleg că se intervine în viața privată pe bază de protocoale secrete și de echipe mixte, dar într-o dezbatere publică a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului nu vine orice instituție cum vrea, se autoinvită. Și din punctul ăsta de vedere mi s-a părut că este o încălcare a Regulamentului și o impolitețe foarte gravă. Suntem totuși o comisie senatorială. Dacă doreau să participe, mă anunțau în primul rând pe mine. Aș fi transmis, așa cum am transmis la dezbaterea proiectului de buget pentru Ministerul Public, că este necesară prezența procurorului general, și nu a unui angajat, oricât de bine pregătit și oricât de respectabil, care putea să îl însoțească pe procurorul general, dar bănuiesc că, între trei interviuri și două drumuri acasă, domnul procuror general nu avea drum și pe la Senat și ne-a trimis niște reprezentanți”, a afirmat Șerban Nicolae, luni, după ședința Comisiei.

Întrebat dacă a consultat staff-ul tehnic despre invitațiile trimise, Șerban Nicolae a răspuns: “Nu, nu! Mi se pare stupid! Ce să întreb staff-ul tehnic, dacă eu am făcut vreo invitație? Eu sunt cel care face invitațiile. M-am consultat cu mine, dacă vreți să fim neapărat în tonul ăsta umoristic, și nu am adresat nicio invitație Ministerului Public. De altfel, aș mai face o precizare. La aceste texte nu este afectată activitatea Ministerului Public, nici afectată activitatea instanțelor. Așa cum spunea chiar Curtea Constituțională, instanțele și Parchetele aplică legea, nu participă la realizarea ei. Faptul că ne consultăm în prealabil, faptul că cerem puncte de vedere — este strict la latitudinea noastră și o facem într-un cadru public. În niciun caz, la o asemenea ședință convocată în jurul prânzului, astăzi nu se autoinvită cineva, și mai ales nu-mi apare nimeni așa pe neașteptate: ‘Știți, am venit și noi pentru că am crezut că suntem utili'”.

El a explicat că Ordonanța 14 a fost dezbătută luni pentru că pe ordinea de zi a ședinței de marți a Comisiei se află multe proiecte de lege. De asemenea, el a precizat că Ordonanța 13 va fi dezbătută marți doar cu membrii Comisiei și pe 21 februarie cu invitați din partea altor instituții publice.

“Faptul că se induce ideea că s-ar încerca o scamatorie sau ceva, un plan, o strategie incorectă, mi se pare că este partea unei campanii de manipulare. Niciodată până acum nu v-ați pus problema care va fi rezultatul unui proiect de lege. Vrem să știm din momentul în care este depus, fără dezbatere și fără niciun fel de discuție, care va fi rezultatul. Iertați-mă! Nu am cum să pic în capcana asta destul de ieftină”, a răspuns Șerban Nicolae la întrebarea dacă “verdictul de respingere a Ordonanței nu e sigur”.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a criticat poziția senatorului Șerban Nicolae, președinte al Comisiei juridice, privind prezența procurorului Irina Kuglay la ședința în care se dezbătea OUG nr.14/2017.

“Doamna procuror Irina Kuglay s-a prezentat la comisie după ce în cursul zilei am transmis ambelor Camere adrese privind interesul Ministerului Public de a fi reprezentat la dezbateri. Nu poate fi calificat acest gest în statul de drept! Conform Constituției României, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății, apără ordinea de drept, drepturile fundamentale ale cetățenilor! Doamna Irina Kuglay este procuror specializat desemnat de procurorul general într-un grup de lucru pentru a participa la dezbaterile privind OUG și modificarea Codurilor”, a declarat Augustin Lazăr pentru Agerpres.

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Președintele Comisiei juridice din Senat a rugat-o pe reprezentanta Parchetului General, procurorul Irina Kuglay, să părăsească sala de ședință pe motiv că este 'nepoliticos față de o comisie senatorială' să se autoinvite.  Irina Kuglay a precizat că instituția pe care o reprezintă a înștiințat Senatul și Comisia juridică cu...

Preluat de la EVZ