Steaua a obținut doar un punct, duminică, după confruntarea cu FC Voluntari (scor 2-2), ce a contat pentru etapa a 23-a a campionatului intern. Elevii lui Laurențiu Reghecampf au jucat la fel de modest ca și în prima parte a sezonului, fără viziune, fără creativitate și fără coerență, și au evitat cu greu o înfrângere rușinoasă. În prima parte, oaspeții au deschis scorul prin Petre Ivanovici (3), gazdele au egalat datorită lui Fernando Boldrin (31). În repriza secundă, oaspeții au trecut din nou în avantaj, gol Florin Cernat din penalty (81). „Roș-albaștrii” au egalat tot dintr-o lovitură de pedeasă, transformată de Harlem Gnohere în minutul 87. Steaua se află pe locul al doilea, cu 42 de puncte, la trei distanță de liderul FC Viitorul, care, luni va juca, pe teren propriu, cu Pandurii. FC Voluntari ocupă cea de-a 10-a poziție, cu 26 de puncte.

La final, Gigi Becali s-a dezlănțuit și a aruncat cuvinte grele spre brigada de arbitri formată din „centralul” Andrei Chivulete și tușierii Vladimir Urzică și Mihai Grigoroiu. „Dacă o să avem arbitri aşa handicapaţi nu putem juca fotbal. Asta e. La echipă găseam scuză. Ziceam că e frig. Arbitrul a inventat un 11 metri. Putea să dea fault în atac la Niţă. Ce,  eşti nebun? Oamenii aştia nu mai sunt sănătoşi la cap. Nu am văzut în viaţa mea aşa ceva. Ce memorii să mai fac. Nu mă mai interesează nici rezultatul. Oricum, tot noi luăm campionatul”, a spus finanțatorul la Digi Sort. Becali a fost nemulțumit și de evoluția lui Harlem Gnohere, transferat în această iarnă de la Dinamo. „Îi dau lui Dinamo 100.000 de euro pe Gnohere să îl ia înapoi. Ovidiu Popescu este un superjucător. De acum încolo va juca doar mijlocaş. Îl impun eu. Nu vreau să îl mai văd în bandă. Ce să joc cu Pintilii de 33 de ani? Am câştigat un jucător azi, pe Jakolis. Bine că a plecat Popa că îl vedem şi pe Jakoli”, a declarat Gigi la Sport.ro.

rootstireaActualitate/EsentialFotbal intern
Steaua a obținut doar un punct, duminică, după confruntarea cu FC Voluntari (scor 2-2), ce a contat pentru etapa a 23-a a campionatului intern. Elevii lui Laurențiu Reghecampf au jucat la fel de modest ca și în prima parte a sezonului, fără viziune, fără creativitate și fără coerență, și...

Preluat de la EVZ