Naționala condusă de Ilie Năstase nu a putut rezista în fața Belgiei și va evolua barajul de menţinere în Grupa Mondială II din Fed Cup, acolo unde “tricolorele” vor întâlni una dintre echipele câştigătoare în Grupa Europa/Africa sau o altă formaţie care a pierdut în Grupa Mondială II.

După duelul din weekendul trecut, de la Sala Polivalentă din Capitală, Simona Halep (marea absentă a partidei) a declarat că „tricolorelor” le-a lipsit șansa. „Scorul este mult prea dur. Fetele au jucat un tenis foarte bun, au luptat până la final. Îmi pare rău că nu au reuşit să câştige, consider că meritau foarte mult. Tot respectul pentru ele, au dat totul, dar din păcate au avut şi ghinion. Nu este uşor acum, suntem trişti că am pierdut, dar mai este timp. Vor mai fi posibilităţi”, a spus numărul 4 mondial, conform Agerpres.

Chiar dacă unele voci contestă venirea lui Ilie Năstase (căpitan nejucător) la națională, constănțeanca are numai cuvinte de laudă la adresa legendarului tenismen. „Cu un aşa căpitan, sper să câştigăm meciul următor. Domnul Năstase este mai deosebit, aşa cum era şi ca jucător. Cred că a relaxat foarte mult atmosfera. Are foarte multă experienţă, chiar dacă pierdem, vorbeşte foarte frumos. Din punctul meu de vedere a fost o decizie foarte bună să fie desemnat căpitan şi sper să ne ajute şi pe viitor, chiar dacă de data asta nu a ieşit aşa cum ne-am dorit”.

rootstireaActualitate/EsentialAlte sporturi
Naționala condusă de Ilie Năstase nu a putut rezista în fața Belgiei și va evolua barajul de menţinere în Grupa Mondială II din Fed Cup, acolo unde 'tricolorele' vor întâlni una dintre echipele câştigătoare în Grupa Europa/Africa sau o altă formaţie care a pierdut în Grupa Mondială II.După duelul...

Preluat de la EVZ