loading…

Elevii și copiii de grădiniță se întorc astăzi la cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.

Cel de-al doilea semestru durează până pe 16 iunie.

Următoarea vacanță, cea de primăvară, este programată între 19 și 30 aprilie, iar vacanța de vară va fi între 17 iunie și 10 septembrie, conform Mediafax.

Programul național „Școala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia școlilor.

Astfel, în funcție de ciclurile de învățământ școlarizate, unitățile de învățământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 27 februarie – 31 martie 2017 și 15 mai – 9 iunie 2017 (învățământul preșcolar și primar), respectiv 27 februarie – 31 martie 2017 și 15 mai – 9 iunie 2017 (învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal).

Intervalul aferent programului „Școala altfel” nu coincide cu perioada în care se susțin tezele semestriale.

Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei școlare cu cel puțin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.

Etapele naționale ale olimpiadelor școlare se organizează, de regulă, în perioada vacanței de primăvară, potrivit calendarului olimpiadelor naționale școlare.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/elevii-si-copiii-de-gradinita-se-intorc-la-cursuri-cand-va-fi-urmatoarea-vacanta-35937.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/elevii-si-copiii-de-gradinita-se-intorc-la-cursuri-cand-va-fi-urmatoarea-vacanta-35937-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv