loading…

Deținutul care a încercat să agreseze președintele unui complet de judecată, cu un ciob de sticlă, în timpul unei ședințe la Judecătoria Aiud, a fost condamnat, astăzi, de Tribunalul Alba, la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Alba, Sorina Cristorian, a declarat pentru Mediafax că în cazul bărbatului care a încercat în luna mai 2016 să agreseze un judecător cu un ciob de sticlă, încadrarea juridică s-a schimbat din ”ultraj judiciar în modalitatea tentativei la omor calificat”, în ”infracțiunea de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal”, pentru care a fost condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare.

”La pedeapsa de patru ani și opt luni se adaugă pedeapsa de șase ani și două luni de închisoare, aplicată prin sentința penală a Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă, inculpatul urmând să execute pedeapsa de zece ani și zece luni închisoare cu executare”, a declarat Sorina Cristorian.

Decizia Tribunalului Alba nu este definitivă.

În luna mai 2016, în timp ce câțiva deținuți erau conduși afară după o ședință de judecată de la Judecătoria Aiud, Augustin Varga, unul dintre ei, l-a atacat pe președintele completului de judecată cu un ciob de sticlă, pe care l-a avut ascuns în palmă. Acesta avea termen de judecată într-o cauză penală, fiind închis la Peniteciarul Aiud, iar fapta a comis-o la finalul ședinței, la ieșirea din sala de judecată, deși era încătușat și flancat de doi mascați.

Magistratul a reușit să se ferească de lovitură, iar deținutul, văzând că a ratat ținta, și-a înfipt ciobul în gât. Acesta a fost imobilizat și transportat la spital, însă leziunea pe care și-a provocat-o nu a fost gravă, fiind adus în penitenciar după puțin timp.

Augustin Varga are 29 de ani și este originar din Cetatea de Baltă, județul Alba.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/detinutul-care-a-atacat-un-judecator-cu-un-ciob-de-sticla-condamnat-la-4-ani-si-8-luni-de-inchisoare-35964.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/detinutul-care-a-atacat-un-judecator-cu-un-ciob-de-sticla-condamnat-la-4-ani-si-8-luni-de-inchisoare-35964-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv