loading…

Un autobuz în care se aflau zece deținuți de la Penitenciarul Focșani și trei angajați ai unității a fost lovit, în această după-amiază, de un TIR care circula din sens opus.

În urma impactului, microbuzul a fost avariat, iar deținuții și supraveghetorii au fost consultați de medici, starea lor fiind bună, notează romaniatv.net.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Focșani, Geta Gură, cei zece deținuți fuseseră transportați în cursul zilei la muncă, la curățat zăpada de pe străzile din Focșani. La întoarcere, autobuzul, în care se aflau și trei angajați ai penitenciarului, a fost implicat într-un accident, fiind lovit în lateral de un TIR care circula din sens opus.

“Autobuzul nu aparține penitenciarului. Penitenciarul are un contract de prestări servicii cu Direcția de Dezvoltare din Primărie, care trebuie să asigure transportul deținuților la și de la punctul de lucru al deținuților. Astăzi, aceștia au fost la lucru, se întorceau către unitate, când a avut loc accidentul. Erau zece deținuți și trei angajați ai instituției. Au fost aduși rapid la unitate cu o altă mașină, de altfel accidentul a avut loc în apropierea unității. Ulterior, toți au fost duși la cabinetul medical al unității pentru a li se evalua starea de sănătate. Sunt bine și nu au nevoie de consult de specialitate ori de alte intervenții medicale”, a declarat Geta Gură.

Din primele date ale Poliției reiese că șoferul autobuzului ar fi intrat pe contrasens și ar fi lovit autotrenul. În urma impactului, autobuzul a fost grav avariat. Cei șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, dar rezultatele au fost negative.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/autobuz-cu-detinuti-lovit-in-plin-de-un-tir-35960.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/02/autobuz-cu-detinuti-lovit-in-plin-de-un-tir-35960-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv