Autor:
Antonia Hendrik
|
marţi, 29 noiembrie 2016 | 0 Comentarii
| 24 Vizualizari

<!–

–>

Recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex este dezbătută, din nou, la Curtea Constituțională. Este a treia oară când se va lua în discuție această chestiune, după ce un cuplu format din doi bărbați a cerut modificarea codului civil, pe care îl consideră discriminatoriu.

Reamintim că prima discuţie a avut loc în luna iulie, însă judecătorii au amânat o decizie şi au solicitat, din nou, audierea părţilor implicate. Solicitarea a fost făcută de Adrian Coman şi Robert Hamilton, care au cerut modificarea codului civil, pe care îl consideră discriminatoriu şi aduce atingere dreptului la viaţă privată.

Judecătorii decid dacă cer lămuriri la Curtea Europeană de Justiție cu privire la modul în care trebuie înțeles termenul de soți.

O altă întrebare ce ar putea fi adresată Curții Europene este legată de felul în care legislația europeană înțelege să-i trateze în mod egal pe cetățenii Uniunii.

Dosarul se află la Curtea Constituțională de cinci luni. CCR a amânat de trei ori luarea unei decizii în acest caz, ajungând la concluzia în septembrie că dosarul trebuie rediscutat, scrie activenews.ro

Coaliția pentru familie a obținut avizul Curții Constituționale pentru modificare articolului 48 din Constituție astfel încât să prevadă expres că familia este alcătuită din bărbat si femeie, excluzând posibilitatea căsătoriilor homosexuale.

Tag-uri:
Curtea Constituțională, Curtea Europeană, Curții Europene, Curții Constituționale, Adrian Coman, Robert Hamilton, Reamintim Prima, recunoaşterea, căsptoriilor, homosexuale, CCR

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Recunoaşterea CĂSĂTORIILOR homosexuale, din nou la CCR.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/gay-marriage-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/gay-marriage-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Autor: Antonia Hendrik | marţi, 29 noiembrie 2016 | 0 Comentarii | 24 Vizualizari <!-- --> Recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex...

Preluat de la EVZ