Autor:
Antoaneta Etves
|
marţi, 29 noiembrie 2016 | 0 Comentarii
| 143 Vizualizari

<!–

–>

16-09/18-pandele-rzv-465×390

Într-o înregistrare video, fără sonor, postată pe internet, primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele pare că se certă aprins cu Bogdan Dinulescu, un personaj care a provocat și în urmă cu doi ani și jumătate o știre incendiară, tot cu politician.

Primul incident violent din această campanie electorală a apărut luni seara și s-a consumat între primarul Florentin Pandele și un locuitor al orașelului de lângă București, Bogdan Dinulescu. Cel care a aruncat cu bani pe Dan Voiculescu și s-a certat cu Giovani Becali, susține că a fost amenințat de edilul orașului Voluntari, pe motiv că s-ar fi dus la Arcul de Triumf ca să o întrebe pe Gabriela Firea, primarul general al Capitalei și soția lui Pandele, când se va circula normal în Capitală.

“M-am dus la Arcul de Triumf să o întreb pe doamna Firea când se va circula normal în Capitală. Ea promisese într-o emisiune la televizor se va circula lejer în București. După ce am parcat mașina, m-am dus să vorbesc cu dânsa, să o întreb dacă în decembrie se va circula lejer în Capitală. Am mers spre ea, dar la trecerea de pietoni mă așteptau 15 persoane. M-a oprit unul din oamenii care face parte din echipa doamnei primar, Văsîi, fostul șef de la Poliția Voluntari și nu am reușit să vorbesc cu ea”, a declarat Dinulescu la Realitatea Tv, în emisiunea lui Rareș Bogdan. El susține că ulterior s-a întâlnit cu  Florin Pandele, cu care a avut un altercație mai mult verbală, pe motiv că de ce s-ar fi dus la Arcul de Triumf. 

Contactată de Evenimentul Zilei, Gabriela Firea a explicat că este un atac murdar. “Este o făcătură mizerabilă de campanie. Nu am ce să comentez. Sunt în stare de orice”, a reacționat primarul general.



Cine este Bogdan Dinulescu

Bogdan Dinulescu nu este la prima apariție în spațiul public într-un context conflictual În luna iulie 2014, el a avut un incident cu Dan Voiculescu. Patronul Antenelor, acuzat de șantaj și aflat sub control judiciar, mergea atunci  pentru  a şasea zi consecutiv, la IPJ Ilfov.

La intrare în sediul Poliţiei Ilfov, Bogdan Dinulescu i-a aruncat pe jos mai multe zeci de lei şi i-a aruncat mai multe acuzaţii:

1. Uitați TVA la pâine, ați distrus economia țării! Ar trebui să fiţi judecat de subminarea economiei naţionale!
2. V-ați turnat familia pentru avantaje, eu nu tac!
3. E foarte simplu, este o luptă a Justiţiei. Se încearcă omogenizarea Justiției împotriva unora ca dânșii, ca dânsul. Stiţi foarte bine, lăcomia l-a adus aici!
Replica lui Dan Voiculescu, surprinsă de camerele de luat vederi a fost: „Cine te-a trimis, mă, aici? Băsescu? Traian Băsescu? Te cunosc după aparat. Du-te, mă, de aici”.

A doua zi, reporterii de la „Evenimentul zilei” au aflat numărul de telefon al lui Dinulescu și l-au vizitat acasă, în comuna Voluntari.  Ne-a spus că banii pe care i-a aruncat lui Voiculescu reprezintă TVA-ul pe pâine, de care profită mai ales arendașii de terenuri. Ne-a declarant că e un mic om de afaceri din Voluntari, că are 39 de ani.

„M-au sunat mai mulți să mă felicite, dar ce am făcut a fost gestul unui om normal!”, ne-a explicat atunci Dinulescu, pe care l-am găsit uitându-se la știrile cu el și Voiculescu. Două autoturime de fiţe erau parcate într-o curte mică, în care sunt îngrămădite o vilă şi o piscină. Ne spune că nu e sărac, dar că nu a făcut avere furănd. „Nu sunt un om sărac, dar nu am nici elicopter la poartă”, ne-a explicat Dinulescu.

Bărbatul a povestit că a început greu, a lucrat ani buni ca taximetrist şi a locuit în Colentina. Norocul său a fost boom-ul imobiliar, a cumpărat mai multe terenuri, pentru proprietatea cărora s-a judecat aproape un deceniu. „Închiriez niște spații comerciale”, spune bărbatul de unde face banii. Ne arată 4-5 contracte de închiriere, semnate la notar. În iulie 2014, nu ne-a spus despre nicio divergență cu primarul Florentin Pandele.

Tag-uri:
Dan Vo, Dan Voi, Dan Voic, Dan Voicu, Dan Voicul, Dan Voicule, Dan Voicules, Dan Voiculesc, Dan Voiculescu, Giovani Be, Giovani Bec, Giovani Beca, Giovani Becal, Giovani Becali, Gabriela Fi, Gabriela Fir, Gabriela Fire, Gabriela Firea, Florin Pa, Florin Pan, Florin Pand, Florin Pande, Florin Pandel, Florin Pandele, Pandele

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Primarul Florentin Pandele, ceartă cu omul care i-a aruncat cu bani în față lui Dan Voiculescu. Reacția Gabrielei Firea.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/18-pandele-rzv-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/18-pandele-rzv-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPanorama
Autor: Antoaneta Etves | marţi, 29 noiembrie 2016 | 0 Comentarii | 143 Vizualizari <!-- --> 16-09/18-pandele-rzv-465x390 Într-o înregistrare video, fără sonor, postată pe...

Preluat de la EVZ