loading…

Președintele Klaus Iohannis a transmis astăzi ministrului Justiției cererile de urmărire penală pentru foștii miniștri Adrian Țicău, Dan Nica și Alexandru Athanasiu.

Cererea de urmărire penală pentru Dan Nica, fost ministru al Comunicațiilor în perioada 2000-2004 privește infracțiunea de abuz în serviciu “dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal și art. 309 Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod Penal”, potrivit Mediafax.

Cererea de urmărire penală pentru Adriana Țicău, fost ministru al Comunicațiilor în iulie-decembrie 2004 privește, de asemenea, infracțiunea de abuz în serviciu “dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal și art. 309 Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod Penal”.

Aceeași înfracțiune îl vizează și pe Alexandru Athanasiu, fost ministru al Educației în perioada 2003-2004, respectiv “abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal și art. 309 Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod Penal”.

Președinția notifcă că urmează să se procedeze “conform legii”, având în vedere ” solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 237/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 270/2008″.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri, a mai notificat Președinția.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/presedintele-a-trimis-mj-cererile-de-urmarire-penala-pentru-fostii-ministri-nica-si-ticau-32640.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/presedintele-a-trimis-mj-cererile-de-urmarire-penala-pentru-fostii-ministri-nica-si-ticau-32640-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv