loading…

 Intrarea în orașul Dumbrăveni, jud. Sibiu, a fost blocată, în această dimineața, timp de 40 de minute, după ce un mecanic de locomotivă a oprit voluntar trenul, motivând că i-au expirat timpii de lucru, traficul rutier fiind deviat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Sibiu, Elena Welter, traficul rutier de la intrarea în orașul Dumbrăveni, care se face din Drumul Național 14, printr-o bretea, unde există și o barieră CFR, a fost blocat, timp de 40 de minute după ce un mecanic a oprit, în mod volunar, trenul pe care îl manevra, potrivit Mediafax.

“Intrarea în orașul Dumbrăveni a fost blocată timp de aproximativ 40 de minute de un mecanic de locomotivă care a oprit voluntar trenul de marfă pe care îl manevra, acesta motivând că trebuie să își efectueze timp de odihnă”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

Welter a precizat că traficul nu a fost serios afectat, pentru că există rute ocolitoare, autovehiculele fiind deviate prin alte localități din jur

Reprezentanții Poliției TF, care au preluat cazul, spun că la mijloc ar fi o neînțelegere și că mecanicul trenului a oprit la semnalul dat de operator, care, se pare, nu știa că în stația CFR din Dumbrăveni nu a fost, încă, finalizat pasajul peste calea ferată.

Mecanicul a oprit regulamentar trenul. Depășea programul de lucru și trebuia să staționeze. Din cauza faptului că pe tronsonul magistralei 300 se lucrează, se efectueză foarte greu transportul și el a mers din stație în stație, iar operatorul de la CFR Infrastructură l-a oprit în stația Dumbrăveni. Stația Dumbrăveni are 730 de metri, trenul cam 680, deci nu ar fi fost problemă din acest punct de vedere. Problema a apărut pentru că, pe proiectul de reabilitare a magistalei 300 este prevăzut un pasaj suprateran, care schimbă trecerea la nivel cu calea ferată. Operatorul a știut că are stația de 730, care permite oprirea trenului de 680 dar nu știa, probabil, că nu există încă pasajul”, a declarat Lucian Ilie, reprezentant al Poliției TF Sibiu.

Ilie a explicat că mecanicul nu poate opri unde vrea, ci doar la semnalul dat de operator, întrucânt, altfel, ar răspunde penal.

Cercetările sunt continuate în acest dosar de polițiștii TF, în vreme ce trenul a fost dus în stația Mediaș.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/intrarea-intr-un-oras-blocata-de-un-mecanic-care-a-oprit-trenul-dupa-ce-a-depasit-timpii-de-lucru-32638.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/intrarea-intr-un-oras-blocata-de-un-mecanic-care-a-oprit-trenul-dupa-ce-a-depasit-timpii-de-lucru-32638-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv