loading…

Vasile Blaga, senator în Parlamentul României, a fost trimis în judecată de procurorii DNA din Ploiești în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, cauza urmând să fie soluționată de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.

“În perioada 2011-2012, în calitate de secretar general a unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horațiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul inculpatului Ștefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horațiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale. Suma totală de 700.000 euro a fost primită prin intermediului inculpatului Ștefan Gheorghe, vicepreședintele respectivei formațiuni politice (500.000 euro) și printr-un alt intermediar (200.000 euro)”, susțin procurorii DNA într-un comunicat de presă, potrivit Mediafax. 

DNA a dispus disjungerea cauzei față de mai multe persoane printre care Horațiu Berdilă și Gheorghe Ștefan, cercetările urmând să continue în ceea ce îi privește pe cei menționați.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/vasile-blaga-trimis-in-judecata-de-dna-pentru-trafic-de-influenta-32594.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/vasile-blaga-trimis-in-judecata-de-dna-pentru-trafic-de-influenta-32594-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv