loading…

Piloții de la Lufthansa au avertizat că vor intra în grevă din nou, marți și miercuri, după ce negocierile pe tema salariilor din weekend au eșuat, potrivit BBC.

Sindicatul piloților, Vereinigung Cockpit, a susținut că inițiativa lor ar urma să afecteze, marți, zborurile pe distanțe scurte, în timp ce miercuri vor fi afectate și cursele pe distanțe lungi.

Este a 15-a grevă din aprilie, cu 2.800 de zboruri anulate săptămâna trecută din cauza grevei de patru zile a piloților.

Reprezentanții Lufthansa sperau ca sindicatul să își schimbe poziția, potrivit purtătoarei de cuvânt, Bettina Volkens.

“Din nefericire, discuțiile purtate la nivel înalt, care au avut loc azi, au eșuat să ajungă la o înțelegere asupra salariului din contract”, a spus Joerg Handwerg, membru al sindicatului Vereinigung Cockpit.

Sindicatul cere încă din 2012 o creștere a salariilor de 3,7% pentru 5.400 de piloți. Vineri, Lufthansa a oferit o creștere a salariilor de 2,4% în 2016, cu o creștere adițională de 2% în 2017. Anterior, compania a propus o creștere a salariilor de 2,5%, dar reprezentanții sindicatului au respins oferta.

Peste 350.000 de pasageri au fost afectați de greva de săptămâna trecută. Reprezentanții companiei aeriene au estimat că acțiunea piloților costă compania aproape zece milioane de euro pe zi.

Carsten Spohr, directorul executiv de la Lufthansa, a spus că viitorul companiei ar fi amenințat dacă s-ar îndeplini cererile piloților, urmând ca unele rute să devină neprofitabile.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/pilotii-de-la-lufthansa-ameninta-cu-o-noua-greva-32568.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/pilotii-de-la-lufthansa-ameninta-cu-o-noua-greva-32568-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv