Autor:
Gabriel Mihai
|
luni, 28 noiembrie 2016 | 0 Comentarii
| 2 Vizualizari

<!–

–>

Lucian Boia

Istoricul Lucian Boia a fost invitat la o emisiune de la o televiziune din România și a vorbit despre mai multe lucruri. Printre ele, el a și spus numele președintelui care, din punctul său de vedere, va rămâne în istorie.

Lucian Boia a transmis pentru digi24 că Ion Iliescu are cele mai mari șanse de a intra în cărțile de istorie din viitor, din cauza rolului pe care l-a avut în schimbarea de regim.

„Dacă am face o ierarhie peste 1.000 de ani sau peste numai 100 de ani, dacă se va mai vorbi despre unul sau altul din acești președinți, probabil că rolul cel mai mare l-a avut Ion Iliescu”, spune Lucian Boia. „A fost ieșirea României din comunism, cu tot echivocul procesului respectiv și așa mai departe. Nu îl laud pe Iliescu, dar probabil că e omul politic care a avut influența cea mai mare. Deci, Iliescu va fi, dar să vedem ce va face Iohannis până la urmă. Deocamdată aș paria pe Iliescu”, a precizat istoricul. „Ceea ce nu înseamnă o aprobare din partea mea a rolului pe care l-a jucat, dar pur și simplu. Așa și Ceaușescu va rămâne în istorie. Așa și Hitler a rămas în istorie”, a adăugat Lucian Boia.

Tag-uri:
Lucian Boia, Ion Iliescu, Ceausescu, Hitler, presedinte, ierarhie, istorie, Istoricul Lucian Boia, Nicolae Ceausescu, Adolf Hitler, politica, iohannis, Klaus Iohannis

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lucian Boia a spus ce PREȘEDINTE al României va rămâne în istorie precum Ceaușescu sau Hitler.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/lucian-boia-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/lucian-boia-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Autor: Gabriel Mihai | luni, 28 noiembrie 2016 | 0 Comentarii | 2 Vizualizari <!-- --> Lucian Boia Istoricul Lucian Boia a fost invitat...

Preluat de la EVZ