Autor:
Dodo Romniceanu
|
luni, 28 noiembrie 2016 | 23 Comentarii
| 2334 Vizualizari

<!–

–>

Radu Tinu, fostul şef adjunct al Securităţii din judeţul Timiş

Filosoful şi scriitorul Gabriel Liiceanu vorbeşte, într-un amplu editorial publicat pe platforma contributors.ro, despre metamorfozarea foştilor securişti în capitalişti şi patrioţi înverşunaţi, cu pensii babane şi alte avantaje la care restul populaţiei nici nu visează, odată cu schimbarea regimului. Nu doar că prăbuşirea comunismului nu i-a lipsit de statutul de privilegiaţi de care beneficiaseră şi anterior, ba chiar le-a oferit posibilitatea să-şi diversifice activităţile, devenind astfel şi capitalişti prosperi. În acest context, Liiceanu relatează o întâmplare şocantă care îl are în prim plan pe Radu Tinu, fost maior de Securitate, cel care povestea cu nonşalanţă cum a montat microfoane în casa Hertei Muller, celebra scriitoare germană de origine română laureată a premiului Nobel.

Gabriel Liiceanu: „se-apropie de mine un colaborator de la editură, punându-mi sub ochi pe  smartphone-ul său următorul print-screen (vezi mai jos).

Așadar, sub anunțul de pe facebook-ul Humanitas al lansării cărții lui Lucian Boia, venea primul comentariu. Autorul: Radu Tinu. „Ce dulce ar fi glonțul patriei pentru individul ăsta…”, suna comentariul.  Culmea ironiei e că Radu Tinu, fost maior de Securitate, fusese anchetatorul Hertei Müller. „Acești oameni n-au dispărut nicidecum…” Nu numai că nu dispăruseră, dar iată, în urmă cu câteva zile, unul dintre ei, devenit instanță de judecată ad hoc, hotărâse că Lucian Boia trebuie să moară. În zilele noastre, după cum se vede, condamnarea la moarte poate veni și pe facebook. Nu era clar cine urma să tragă „dulcele glonț al patriei”. Dar sentința el o dăduse, „bătrânul securist ieșit din serviciu”.

Pesemne că securiștilor le plăcuse în epocă titlul romanului lui Petru Popescu. Apăruse în 1971. Îi cucerise sintagma cu iz oximoronic: Dulce ca mierea e glonțul patriei. În mintea lor, „glonțul dulce” nu era, ca-n roman, cel primit de luptătorul din linia întâi, ci cel pe care-l puteai trage cu conștiința împăcată „în  numele poporului” și spre binele lui. (E bine întotdeauna să iei ca aliat poporul pentru crimele tale.) Sfințit în dulceața iubirii de neam, glonțul devenea o mângâiere, un alint. Glonțul tras în numele patriei e un glonț cu gust bun. Oricum, altfel se strecoară în ceafa „dușmanilor poporului” un glonț dulce. El capătă o justificare.
Iar acum, ieșiți la pensie, securiștii constatau că „dușmanii” nu dispăruseră. Nici n-aveau cum: dușmanii există atâta vreme cât există securiști. Căci orice securist adevărat are mereu nevoie, prin chiar esența lui de securist, de dușmani. Prin dușman își justifică el existența pe acest pământ. Dispare dușmanul, dispare securistul. Dușmanul e alibiul lui, rațiunea lui de-a fi. Când nu există, dușmanul trebuie inventat. Ce searbădă e pentru securiști o lume fără dușmani! Orice securist adevărat a fost crescut în cultul dușmanului și, mai ales, al dușmanului intern. Care de obicei complotează, fiind plătit de dușmanul extern, gata, acesta, oricând să ne fure țara. Ceea ce pe vremuri însemna: „realizărili socialismului”. Iar acum: Ardealul, dezmembrarea țării, federalizarea, înfeudarea.
Dușmanul intern, în vremea tinereții securiștilor noștri, fusese îndeosebi intelectualul, mai cu seamă scriitorul și filozoful. În zilele noastre, acestora li se adăugase istoricul, dar nu orișice istoric, ci doar istoricul care susținea că istoria nu o scriu patrioții de serviciu, ci doar istoricii-oameni-de-știință; că istoria adevărată caută adevărul, nu adevărurile convenabile la un moment sau altul al istoriei noastre; că Facultatea de Istorie nu este o facultate de patriotism; că militarii nu au fost și nu sunt de profesie istorici, ci doar militari. Istoricul acesta adevărat care-și iubea țara scriindu-i istoria adevărată, nu măgulind sentimente și vindecând frustrări, avea și un nume: Lucian Boia. El trebuia condamnat. Iar Radu Tinu dăduse sentința”.

Puteţi citi integral textul domnului Liiceanu AICI

Herta Müeller a povestit în multre dintre cărţile sale despre acţiunile întreprinse de securişti împotriva sa. Radu Tinu, fostul adjunct al şefului Securităţii Timiş, a povestit, în 2009, pentru „Adevărul” cum a urmărit-o şi cum i-a “plantat” microfoane în casă.

„Nu mai ţin minte unde a fost montat. Se puneau în pereţi, la bec, la priză, oriunde. Oricum, nu a fost depistat niciodată microfonul. Au trecut 25 de ani de atunci, nu îmi amintesc nici care a fost apartamentul ei. Vă daţi seama, la câte microfoane am montat… Dacă luam numai o sută de euro pe bucată eram acum milionar”, a mai Radu Tinu  pentru Adevarul. Mai multe detalii AICI.

Potrivit dw.com, fostului şef adjunct al Securităţii din judeţul Timiş i-a mers excepţional după căderea regimului pe care îl servise cu devotament.

Deutsche Welle: “De la Departamentul Securităţii Statului la societatea de asigurare Asirom. Pare o glumă proastă. Dar nu este. Faimosul şef adjunct al Securităţii Timiş, Radu Tinu, a devenit în 2003 directorul societăţii de asigurare Asirom pe judeţul Timiş, după ce lucrase după revoluţie în diferite firme de import-export. Biroul lui Tinu este situat în Piaţa Consiliul Europei şi mobilat cazon.

Într-un raft, Tinu a afişat o poză a dictatorului Ion Antonescu, pe care îl consideră un “soldat” şi un “conducător model”. Tinu are 60 de ani, este înalt, viguros şi are şi el o ţinută de militar. Vorbeşte aspru şi sever. Povesteşte că provine dintr-o familie simplă fără bibliotecă în casă. E mândru că a făcut parte dintr-o elită aparte, cu multe puteri şi fără categorii etice, o elită, de care era fascinat încă din tinereţe.

Potrivit lui Radu Tinu, „în serviciile secrete nu există nici bine, nici rău. Serviciile secrete sînt ceva cu totul special. Dacă aş avea acuma 22 de ani şi mi s-ar oferi să intru într-un serviciu al ţării mele, nu altul, tot asta aş face, pentru că este o muncă extraordinar de interesantă, este o muncă pe care… nu o faci în două zile la fel. Deci, o muncă în care trebuie să iscodeşti, trebuie să citeşti, trebuie să (te) pregăteşti non-stop pentru că spionajul nu îl fac portarii şi spălătorii de maşini.“

Apoi, Tinu îşi clarifică repede codul deontologic: „Vedeţi, foarte mulţi ne acuză pe noi, cei de la Securitate, care am lucrat în Securitate. Dar, practic, şi noi trebuia să respectăm nişte legi pe care nu eu le-am dat, trebuia să le aplic. Am activat în Securitate pentru România, nu pentru Ceauşescu. Ceauşescu era şeful statului şi prin lege eram obligat să îl apăr.“

Bineînteles, Tinu contestă vehement că ar fi făcut „poliţie politică“. „Deci, eu n-am lucrat nici un caz politic. Eu m-am ocupat de iredentişti, deci un fel de contraspionaj împotriva ţărilor socialiste, în special de Ungaria m-am ocupat şi în speţă de Tökés. Eu n-am stat cu Tökés niciodată exact cum stau acuma cu Dvs. la masă. Niciodată. Deci, eu am fost ofiţer de contraspionaj. N-am fost pompier, stiţi! Noi l-am urmărit, atât“

 

Tag-uri:
Liiceanu, Radu Tinu, securistul Radu Tinu, impuscare Lucian Boia, Gabriel Liiceanu securisti, Liiceanu Herta Muller, fostul sef al securitatii Timis, liiceanu gabriel, gabriel liiceanu securitate, lucian boia, istoric lucian boia

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Gabriel LIICEANU povesteşte cum a cerut un fost maior de Securitate ÎMPUŞCAREA istoricului LUCIAN BOIA.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/radu-tinu1-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/radu-tinu1-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Autor: Dodo Romniceanu | luni, 28 noiembrie 2016 | 23 Comentarii | 2334 Vizualizari <!-- --> Radu Tinu, fostul şef adjunct al Securităţii din...

Preluat de la EVZ