loading…

Fostul primar PSD din Lunca Mureșului, Ioan Rusu, a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce i s-au aplicat mai multe lovituri de cuțit în abdomen, torace și gât, care i-au cauzat o hemoragie puternică.

”Este vorba de o infracțiune de omor, pentru asta se fac cercetări. Medicul legist va stabili exact cauza morții violente. I s-a cauzat o hemoragie ca urmare a aplicării mai multor lovituri de cuțit în zona superioară a corpului, abdomen, torace și gât”, a spus prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, Marius Ungureanu.

Acesta a adăugat că decesul a venit la puțin timp după cauzarea leziunilor.

Fostul primar al comunei Lunca Mureșului, Ioan Rusu, a fost descoperit mort, ieri dimineața, lângă mașina personală. Trupul neînsuflețit al bărbatului ar fi fost găsit în jurul orei 4.00 dimineața, în apropierea dispensarului, pe o stradă cu ieșire într-un câmp, la marginea localității, potrivit Mediafax.

Potrivit unor surse neoficiale, se pare că Ioan Rusu a plecat de acasă, sâmbătă după-masa, pentru a-i duce unei cunoștințe o sumă de bani, dar nu a mai apucat să se vadă cu persoana respectivă.

Soția fostului edil a fost cea care a anunțat poliția, iar duminică dimineața bărbatul a fost găsit de către polițiști fără suflare lângă mașina sa. Acesta ar fi fost ucis cu 8 lovituri de cuțit, iar poliția ar fi găsit asupra lui suma de 1.000. de lei.

Ioan Rusu a fost primar al comunei Lunca Mureșului în perioada 2012 – 2016.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/fostul-primar-din-lunca-muresului-a-fost-ucis-cu-8-lovituri-de-cutit-32562.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/fostul-primar-din-lunca-muresului-a-fost-ucis-cu-8-lovituri-de-cutit-32562-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv