Autor:
Mihai Oprea
|
luni, 28 noiembrie 2016 | 0 Comentarii
| 56 Vizualizari

<!–

–>

Mircea Dumitru, ministrul Educatiei

Săptămâna trecută, Mircea Dumitru a declarat că va semna un ordin de ministru, prin care va reglemenata câte ore poate și trebuie să lucreze elevii în afara școlii, motivând că aceștia sunt foarte solicitați, chiar și în timpul vacanțelor

 “Luni voi semna un ordin de ministru prin care reglementăm câte ore poate şi trebuie să lucreze un elev sau o elevă în afara şcolii. Ceea ce se întâmplă este că vacanţele de vară se transformă într-un fel de competiţie, de concurs – câte sute sau mii de probleme să rezolvăm. Noi, oamenii maturi, aşteptăm vara pentru a putea să ne relaxăm, să ne odihnim. Iar o elevă sau un elev care este în clasa a VIII-a, a IX-a, a X-a, a XII-a trebuie să lucreze încontinuu, în aşa fel încât în septembrie, când ajunge la şcoală, să nu o supere pe doamna învăţătoare sau pe doamna dirigintă şi să vină cu caietul de teme făcute. Dacă nu se înţelege chestiunea aceasta printr-o pedagogie naturală, pe care ar trebui să o trăim, să o respirăm în mod firesc, atunci legiuitorul, în cazul de faţă ministrul Educaţiei, dă un ordin prin care spune, de pildă, că la învăţământul primar, la casa pregătitoare, nu se dau teme acasă”, a explicat Mircea Dumitru.

El a arătat că pentru învăţământul primar, timpul pe care trebuie să îl petreacă un elev pentru a face teme nu trebuie să depăşească o oră iar la gimnaziu, două ore. “Pentru învăţământul primar, de asemenea, este un cuantum de ore pe care trebuie să îl petreacă acasă ca să facă temele, care nu trebuie să depăşească o oră. Pentru învăţământul gimnazial, creşte gradul la două ore. Pentru liceu, sigur că trebuie să fie ceva mai mare. Asta este o obligaţie pe care trebuie să o coreleze fiecare dascăl, fiecare profesor, fiecare educator cu ceea ce gândeşte că este cuantumul de rezolvare a unei probleme sau sarcini sau a unei teme. Trebuie să gândească că este un prag, o limită de tolerabilitate pentru un elev care se află la o vârstă foarte fragedă şi care nu poate, nu are capacitatea psihologică şi biologică să se concentreze intelectual asupra unei astfel de sarcini după ce a stat un număr foarte mare de ore la şcoală”, a susţinut ministrul Educației, precizând că acest lucru nu înseamnă că elevilor li se interzice să lucreze mai mult dacă ei vor acest lucru: “Asta nu înseamnă că cineva nu este lăsat să muncească mai mult. Noi spunem ce este obligatoriu. Dacă dorinţa elevului este să citească mai multe ore pe zi, este decizia elevului”.

Tag-uri:
ministrul educatiei, elevi, teme, mircea dumitru

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Elevii află astăzi de la ministrul Educației câte teme vor avea pentru acasă

.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/mircea-dumitru_2-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/mircea-dumitru_2-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEducaţie
Autor: Mihai Oprea | luni, 28 noiembrie 2016 | 0 Comentarii | 56 Vizualizari <!-- --> Mircea Dumitru, ministrul Educatiei Săptămâna trecută, Mircea Dumitru...

Preluat de la EVZ