Autor:
Daniel Teodoreanu
|
luni, 28 noiembrie 2016 | 0 Comentarii
| 1 Vizualizari

<!–

–>

Colectiv 2. Au revenit imaginile haosului, in care flacarile au ars zeci de oameni

Colectiv 2. Au revenit imaginile haosului, în care flăcările au ars zeci de oameni.

O tragedie asemănătoare cu cea din cublul Colectiv a fost pe punctul de a se produce într-un club din Ucraina, conform 112.international.

În clubul Mi100, din orașul Liov (Ucraina), 250 de persoane au fost surprinse de un incendiu violent care a izbucnit după numărul unui artist care ”scuipa foc”. 

Tavanul s-a aprins şi panica s-a instaurat rapid printre cei prezenţi, astfel că zeci de oameni au fost rănite. Autorităţile au reacţionat prompt şi au evacuat oamenii din centrul de agrement în care era construit clubul, dar 14 persoane au fost spitalizate, dintre care două sunt în stare critică.

Focul a izbucnit duminică dimineaţa, la ora 2:54, şi a fost stins la 3:51, conform datelor oferite de pompierii care au intervenit la clubul Mi100.

“Intervenţia a fost îngreunată de fumul dens, care i-a făcut pe pompieri să intervină cu măşti de gaze pe faţă”, 

VIDEO AICI CU MOMENTUL ÎN CARE TAVANUL CLUBULUI A FOST CUPRINS DE FLĂCĂRI

Tag-uri:
colectiv, colectiv 2, incendiu colectiv, raniti, raniti colectiv, Mi100, Mi100 liov, Mi100 liov ucraina

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului COLECTIV 2. Au revenit IMAGINILE HAOSULUI, în care FLĂCĂRILE AU ARS zeci de oameni. Autorităţile sunt ÎN ALERTĂ MAXIMĂ din cauza CLUBULUI GROAZEI l Video.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/colectiv-2-au-revenit-imaginile-haosului-in-care-flacarile-au-ars-zeci-de-oameni-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/colectiv-2-au-revenit-imaginile-haosului-in-care-flacarile-au-ars-zeci-de-oameni-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Autor: Daniel Teodoreanu | luni, 28 noiembrie 2016 | 0 Comentarii | 1 Vizualizari <!-- --> Colectiv 2. Au revenit imaginile haosului, in...

Preluat de la EVZ