loading…

Direcția de Sănătate Publică și Direcția Sanitar Veterinară Prahova au demarat o anchetă după ce trei persoane din Câmpina au ajuns la spital, cu botulism, una dintre ele fiind în stare gravă.

Potrivit conducerii Spitalului Județean de Urgență Ploiești, o femeie în vârstă de 40 de ani este internată în Secția de Terapie Intensivă, iar alte două, dintre care un minor de 17 ani, sunt internate la Secția de Boli Infecțioase.

Femeia din secția de Terapie Intensivă este în stare mai gravă. A fost și intubată, cum nu mai e. Are o evoluție bună, dar are și alte afecțiuni. Pentru toți trei am comandat ser antibotulimic pe care l-am și administrat în urgență”, a declarat dr Florin Pușcariu, director medical al Spitalului Județean de Urgență Ploiești.

Potrivit sursei citate, ceilalți doi pacienți sunt în stare stabilă, fiind urmat tratamentul medical specific.

Au consumat toți trei aceleași alimente la o masă. Au fost recoltate probe și așteptăm analizele. Au mâncat pește cumpărat de la un magazin, care se pare că era expirat. Am prevelat probe. Vom vedea”, a declarat Mihai Terecoasă, directorul DSV Prahova.

DSV Prahova a luat legătura cu colegii din Ilfov întrucât există indicii că peștele achiziționat de magazinul din Câmpina dintr-un depozit de lângă București ar fi avut valabilitate până la 15 octombrie.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/ancheta-epidemiologica-in-prahova-trei-persoane-au-ajuns-la-spital-cu-botulism-32585.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/ancheta-epidemiologica-in-prahova-trei-persoane-au-ajuns-la-spital-cu-botulism-32585-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv